Biruitori vom fi
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 13/07/2022

Biruitori vom fi cu Domnul, mereu noi doar vom birui,
În lupte mari doar prin credință, spre ceruri vom putea păși,
De vom rabdă până la capăt, vom fi acei biruitori,
În locul sfânt o veșnicie, care vom fi... moștenitori.

Biruitori vom fi pe mare, oricât de tulburat-ar fi,
Cu Domnul doar la cârma bărcii, limanul noi îl vom zări,
El poate marea s-o despartă, și valul să-l ducă-n adânc,
Să șteargă lacrimi poate Domnul, pe mare să se-audă cânt.

Biruitori vom fi-n bătaia, cea furioasă ce-i de vânt,
Ce vrea s-aducă astăzi teamă, și groaza pe acest pământ,
Cu platoșa neprihănirii, și prin credință doar... mereu,
Vom birui orice furie, căci suntem fii de Dumnezeu.

Vom birui în orice vreme, cu armele ce le-am primit,
Prin Duhul sfânt din înălțime, de la Acel ce ne-a iubit,
Nu ne răpune astăzi timpul, ce a venit cu greul său,
Vom birui căci poate timpul, să îl oprească Dumnezeu.

Vom birui creștini pe cale, vre-o dată singuri nu vom fi,
Avem fagăduința sfântă, că El nu ne va părăsi,
Să ne încredem dar în Domnul, și în puterea Lui mereu,
Doar ea ne este izbăvire, salvare-n orice timp ce-i greu.

Biruitori am fost întruna, biruitori vom rămânea,
În fața noastră merge Domnul, El netezește calea grea,
Dă la o parte chiar și norii, ce vor pe cale-a ne opri,
Nu vor putea căci luptă Domnul, și lupta grea v-a birui.

Căci doar la El este puterea, și biruința-i tot a Sa,
Vom birui căci suntem rodul, a suferinței ce-a fost grea,
A jertfei ce a fost adusă, prin ea mereu vom birui,
Chiar azi de-i greu... e clip-aproape, când luptele se vor sfârși.

Aproape este întâlnirea, cu un puternic luptător,
Va coborâ din înălțime, va coborâ El pe un nor,
Va fi sfârșitul luptei grele, prin El noi doar vom birui,
Și la-l ei capăt... sus în ceruri, cu-al nostru Domn în veci vom fi.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 414
Opțiuni