La tronul îndurării Tale, așteaptă îndurarea Ta,
Ai Tăi copii cuprinși de jale, căci vremea este mult prea grea,
Cu laude mereu pe buze, înaintează Dumnezeu,
Căci ei doresc să te-ntâlnească, la un sfârșit de timp ce-i greu.

La poala crucii-nsângerate, umili stau astăzi răbdători,
Acei ce-au strâns doar pentru ceruri, în alergarea lor comori,
Străbat pustiul prin credință, pe Tine-n față te-au lăsat,
Să îi conduci spre-acea ieșire, deschisă-n locul minunat.

La umbra aripii întinse, se-adăpostesc acei creștini,
Ce-au înțeles că ei în viață, sunt pe pământ doar pelerini,
Cu inimile lor deschise, ce pentru Tine-ntruna bat,
Mânia vremii cea din urmă, biruitori ei o străbat.

Și în tăcerea nopții crunte, tăcuți așteaptă ca să vii,
Te poartă-n gând dar și în inimi, în focul dragostei dintâi,
Privesc spre-un răsărit de soare, plini de speranță ei mereu,
Că vor vedea o revenire, în care vii Tu... Dumnezeu.

Sub stelele ce-s adunate, pe-un cer senin... ești așteptat,
Cu imnuri vii de biruință, Tu ești întruna înălțat,
Privirile înlăcrimate, sunt pline azi de bucurii,
Căci văd aproape acea clipă, ce este-n doi... în veșnicii.

Și sub furia ce-o arată, adâncul cel întunecos,
Sunt sufletele care luptă, cântând mereu doar glorios,
Cu dragoste înving azi vremea, ce tot încearcă a opri,
Bătăi de inimi ce pe Tine, mult te iubesc orice-ar veni.

Tu doar ascult-acelaș strigăt, ce vrea să treacă chiar de nori,
E cel ce-n noapte se aude, dar nu-i tăcut el nici în zori,
Grăbește azi a Ta venire, în orice clipă așteptat,
Ești azi de cei aleși de Tine, grabește-te... și vino-n dat.