Ce dulce e iubirea
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 05/07/2022

Ce dulce e iubirea, pe raze ce coboară, ce dulce este clipa de sfinte mângâieri,
Atunci când în durere, simțim eliberare, atunci când o speranță, există după zări.

Ce dulce e cuvântul, ce-aduce vindecare, ce-aduce doar putere când lupta este grea,
Aduce-mbărbătare, de sus când se coboară, și o credință vie, că se va termina.

Ce dulce e prezența, divină... minunată, ce o simțim când drumul, e uneori prea greu,
Mereu ne dă nădejde, că noi nu suntem singuri, ne-arată că doar Domnul, cu noi este mereu.

Ce dulce e-ntâlnirea, sub bolta înstelată, cu-acel fior ce-aduce, doar sfinte alinări,
În vremi posomorâte, cu ploi, furtuni și valuri, aduce-un timp în inimi, ce-i plin de primăveri.

Ce dulce este clipa, ce-aduce cercetare, chiar când e tulburare, peste acest pământ,
În noi când ea sădește, credință și nădejde, că drumul vieții noastre, sfârșește-n locul sfânt.

Ce dulce e seninul ce-ndată se arată, când strigătele noastre, și norii îi străbat,
Aduce bucurie, o pace negrăită, albastrul de pe ceruri, e cel mai minunat.

Ce dulce este viața, ce-i plină de credință, chiar și amărăciunea, doar dulce poate fi,
Căci Cel ce a creat-o, pe brațul Său o poartă, mereu doar o păzește, să poată propăși.

E calea o mireasmă, c-un gust plăcut de ceruri, când Domnul stă în față, și noi pășim mereu,
Pe urma ce-a lăsat-o, chiar și în toi de noapte, spre răsărit de vreme, c-un veșnic Dumnezeu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 248
  • Export PDF: 1
Opțiuni