Plânge inima în mine
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 01/07/2022


Plânge inima în mine de un dor aprins în ea,
Plânsul ei străbate cerul, s-o audă mult ar vrea,
De pe-un tron al îndurării, Dumnezeul celor vii,
Să o scoată din aceste, locuri ce-s așa pustii.

Bate ea atât de tare, să se-audă până sus,
Cum prin valurile vieții, bate doar pentru Isus,
Își dorește să coboare, peste ea fiorul sfânt,
Ca să n-o cuprindă teama, cât mai este pe pământ.

Ea suspină în dorința, de-al vedea pe Dumnezeu,
De a sta fără-ncetare, zi de zi la pieptul Său,
Căci doar El o înțelege, doar El poate să îi dea,
Tot ce are ea nevoie, pace... și iubirea Sa.

Bate în zăduf de soare, dar și-n timpul friguros,
Pentru ea și-n timp cu ploaie, este-un timp așa frumos,
Căci privește după norii, ce-ntristare vor să-i dea,
Dar nu pot căci bucurie, Dumnezeu a pus în ea.

El a pus în ea iubire, ca să poată doar iubi,
El a pus în ea putere, să se poată întări,
Să rămână în picioare-n vremurile ce-au venit,
A mea inimă ce bate, pentru Cel ce s-a jertfit.

Este-o flacără aprinsă, după cer și Dumnezeu,
Pentru El bate întruna, chiar de-i uneori prea greu,
Trece de-orice-i vine-n cale, doar cu ajutorul Său,
Căci e-o inima iubit-atât de mult... de Dumnezeu.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 181
Opțiuni
Neemia 9:17 n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit