Isuse Tu vei reveni
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/01/2022
Isuse Tu vei reveni,
Dar Domnul meu... când vei veni,
Nu va fi vremea care-a fost,
Cei răi nu te vor răstigni.

Va fi o sărbătoare-atunci,
Căci înspre cer vei înălța,
Mireasa care pe pământ,
Azi împlinește voia Ta.

Tu ca un Mire pe un nor,
Din nou din cer vei coborâ,
Dar nici-o clipă pentru noi,
Isuse nu vei suferi.

Tu vei veni ca să culegi,
Tot ce e bun... ce este-al Tău,
Și vei lăsa ce e uscat,
Vei arunca tot ce e rău.

Venirea Ta o așteptăm,
Azi zi de zi... neâncetat,
Priviri nedezlipite stau,
Spre soare sau cer înstelat.

Căci știm că revenirea Ta,
Nu este pentru-a pătimi,
Ea va fi-n ziua-n care Tu,
Pe fiii Tăi ii vei răpi.

Și vrem de veghe azi să stăm,
Ca pregătiți de zbor să fim,
În clipa când vei reveni,
Să ne înalți nu să murim.

Te așteptăm cu mare dor,
Și vrem azi revenirea Ta,
Dar Doamne facă-se în tot,
Și toate numai voia Ta.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 182
Opțiuni