Întoarce-ți inima spre Domnul
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 19/01/2022
Întoarce-ți inima spre Domnul,
Privirea ta spre cer mereu,
Căci ajutorul nu e omul,
Un ajutor e Dumnezeu.

Îndreaptă-ți pasul azi spre viață,
Întoarce-te din tot ce-i rău,
Căci binele nu este-n lume,
Tot binele-i la Dumnezeu.

Ridică-te acum din zbucium,
Căci pacea este la Isus,
Și tot ce vrei este la Domnul,
Doar El poate să-ți dea de sus.

Pășește astăzi doar spre ceruri,
Chiar dacă drumul este greu,
Tu nu uita că te așteaptă,
La capăt bunul Dumnezeu.

Întoarce-ți azi și-a ta privire,
Din tot ce este neplăcut,
Întoarce-te și la iubirea,
Ce-o dăruiai la început.

Aprinde focul ce odată,
Ardea dar azi e focul stins,
Ridică-te din amagire,
Tu nu poți fi vre-o dată-nvins.

De vei striga acum la Domnul,
În ajutor îți va veni,
Dar strigătul ar vrea să-ți fie,
În hotărârea de-ai sluji.

Statornic să rămâi pe cale,
Plăcut să fii lui Dumnezeu,
Trairea ta să fie-ntruna,
Doar după voia Lui mereu.

Întoarce-te din tot ce astăzi,
Înspre peire te-a împins,
Acel ce stă doar lângă Domnul,
Vre-o dată nu va fi învins.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 358
Opțiuni