La Isus găsești iubire
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 21/12/2021
La Isus poți doar iubire-ntotdeauna să găsești,
Ape pline doar de viață, tot la El le întâlnești,
E izvor de apă vie, niciodată El nu seacă,
Infinită-n El e viața și iubirea Lui de Tată.

La Isus găsești și pace, calea păcii e spre cer,
O-ntâlnești în rugăciunea, ce răzbate porți de fier,
Căci o rugăciune poate ceru-ndată să-l deschidă,
Rugaciunea pune viață-n inima mereu ce strigă.

Tot la El găsești ce-n viață, niciodată n-ai găsit,
Vei cunoaște ce-i iubirea, și că ești mereu iubit,
De un Împărat al lumii, de un Rege... Dumnezeu,
Te va ține din iubire, la-l Său piept Isus mereu.

Doar la El găsești creștine, acea liniște din Rai,
De vei sta doar lângă Domnul, toate azi poți să le ai,
El le dă cu mână largă celora ce își doresc,
Și pe drumul către ceruri, prin credință ei pășesc.

Cei ce-l caută pe Domnul, negreșit îl vor vedea,
El nu stă în nepăsare, Cel ce viață poate da,
Cu iubire se coboară, unde este El chemat,
Și aduce biruință, celui ce e încercat.

Lângă El e fericire, bucurie e mereu,
Lângă El vre-un timp din viață, niciodată nu e greu,
Nu exista-un loc în lume, unde toate să găsești,
Decât lângă Împăratul, slăvilor ce-s vii... cerești.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 349
Opțiuni