L-a ta ușă bate Domnul, într-o vreme când tu spui,
Pe pământ că ești doar singur, că tu ești a nimănui.

Bate... căci ar vrea o clipă, El de vorbă ca să stea,
Cu-a ta inimă ce este, azi îndurerată ea.

L-a ta ușă bate Domnul, să-i deschizi acum ar vrea,
Căci balsam de vindecare, vine ei ca să îi dea.

Cu fiori de fericire, El de sus a coborât,
A văzut că azi pe cale, ești atât de doborât.

L-a ta ușă bate Domnul, haide... nu mai zăbovi,
Să trăiască-n ea Stăpânul, tare mult El și-ar dori.

N-o închide... de El plecă, va fi un târziu atunci,
S-o deschizi... și-n prag de ușă, vei rămâne ca să plângi.

Bate fără încetare, și îți spune astăzi ție,
Că ales ai fost odată, din mulțimi... nu dintr-o mie.

Lasă-l azi a tale rane, să le vindece Isus,
Doar El poate, El cunoaște-a ta durere ce-ai de dus.

L-a ta ușă bate Domnul, de o vreme-ndelungată,
A ta inimă dorește, ca să fie vindecată.

Nu fi cel ce este astăzi, un creștin nepăsător,
Tu deschide cât mai iute, azi al inimii zăvor.