Drag Isus
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 14/12/2021
Drag Isus te însoţesc
Cu nespusă bucurie
Doar Cu Tine pot să cresc
Să fiu sare, mărturie.

M-ai chemat; eram distrus
Jos de tot, în degradare
Dar, duios, Tu mi-ai propus
Darul de răscumpărare...

Şi-acceptându-l am pornit
Pe cărarea stabilită
Ziua când Te-am întâlnit
E, mereu, sărbătorită.

Când în har m-ai îmbrăcat
Am simţit fioru-Ţi dulce
Şi apoi m-ai înştiinţat
Că vom trece pe la cruce.

Te-am urmat, de-atunci, fidel
Fără murmur sau regrete
Şi mi-ai procurat inel,
Şi mi-ai dat cereşti reţete.

Din Unire nu mai ies
Chiar de-ar fi să mă linşeze
Cei ce au doar interes
Piedici multe să creeze.

Chiar de m-ar ameninţa
Cu pedeapsa cea mai dură
Foarte clar aş înştiinţa
Că rămân lângă Scriptură.

Armonia dintre noi
Nimeni nu poate s-o rupă
Nici nemernicul puhoi,
Nici împestriţata trupă...

Ci-ancoraţi în Legământ
Mergem către Nemurire
Însoţiţi de neamul sfânt
Dornic de neprihănire

George Cornici
Dec. 2021


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 624
Opțiuni