Adevărul din Scriptură
Autor: George Cornici  |  Album: Pelerini printre versuri  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de geocornic in 23/01/2024
Adevărul din Scriptură
Este singura măsură
Spune ce e strâmb, ce-i drept
Clarifică orice-aspect.

Nu se poate desființa
Desigur, cum mulți ar vrea
Își are izvoru-n Rai
E Ghidul pentru sfânt trai.

Doar El ne eliberează
Făcând conștiința trează
Nu mai suntem robi la glie
El e-a noastră temelie.

Adevărul din Scriptură
E-armonie, nu ruptură
Produce clarviziune
Ne-arată ce-i o minune.

Schimbă gândul și simțirea
Ne-nvață ce-i Nemurirea
Învinge ce-i fals, oricând
Merge ferm, nu tremurând.

Cine nu-L vrea în odaie
Părtășia i se taie
Este mai presus de toate
Să însenineze poate.

Cine L-a adus din Slavă
Să-L dea lumii ca pe tavă?
Fiul Cel jertfit pe Cruce
(Cel ce și-astăzi Îl conduce)

El cu noi călătorește
Îl iubim și ne zâmbește
E un prieten credincios
Convinge pe păcătos.

Adevărul din Scriptură
E divină-nvățătură
Ne îndrumă spre Lumină,
Spre exotica Grădină.

George Cornici

29 NOV. 2023
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 363
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni