A fost chemată Acasă
Autor: George Cornici  |  Album: Stropi de binecuvântare  |  Tematica: Înmormântare
Resursa adaugata de geocornic in 24/02/2012
TE-OM ÎNTÂLNI DINCOLO...

Te-om întâlni Dincolo, scumpă mamă
Pe Plaiul fericirilor de Sus
Unde te-ai dus încrezătoare, fără teamă
Unde domnește-n glorie Mirele Isus.

Trăit-ai o viață de muncă și sudoare
Slujindu-L, devotată, pe Tatăl Creator
El te-a chemat Acasă în eterna sărbătoare
În mediul luminat dintr-un ceresc Decor.

Ți-a fost prietenă, întotdeauna, pocăința
Te-a-nflăcărat pe cale cu avânt
Ți-a alinat, necazul, suspinul, suferința
Ți-a dat puteri să-nvingi al lumii vânt.

Ne-ai învățat ce-nseamnă omenia
La toți ne-ai fost exemplu de urmat
De-acum te-așteaptă cununa, armonia
Și corul ce-L glorifică pe Împărat.

Ai insuflat în noi, mereu, o pasiune
Și-o dragoste pentru mesajul sfânt
Nu vom uita cum ne plecam în rugăciune,
Cum ne uneam de-atâtea ori în cânt,

Nicicând nu vom uita povețele rostite
Cu glasu-ți liniștit, convingător
Ne-mbărbătai în stările umbrite
Cu vorbele-ți plăpânde și duh alinător.

Însă-i vremelnic, totul, în lumea suferinței
Și moartea pune capăt terestrei pribegii
Dar cine-mbracă, zilnic, straiele credinței
Primit va fi de Tatăl Dincolo-n veșnicii.

Sfârșitul alergări, al trudei și-al durerii
Nu-i lutul rece și nici sicriul greu
Ci e unirea cu sfinții în Țara Primăverii
Și tot ce-a pregătit slăvitul Dumnezeu.

Te duci în locul unde nu e frământare
Total desprinsă de grijuri pământești
Te vom urma când vine clipa de chemare,
Când îmbrăca-vom trupul stărilor cerești.

Te-om întâlni Dincolo; știm fără ezitare
Acolo unde stări de întristare nu-s
Aceasta este dulcea noastră consolare
Că vom trăi-mpreună viața făr-apus.

George Cornici
23 Februarie, 2012, când mama a fost chemată Acasă
Azi plec spre România. Călătorie lungă. Rugați-vă pentru mine, pentru serviciul de înmormântare ca Dumnezeu să dea Cuvânt de consolare și totodată de chemare pentru cei ce încă mai stau pe gânduri privitor la soarta lor eternă.
Condoleanțe! Dumnezeu să vă mângâie și să vă călăuzească în lunga călătorie!
Frumoasă vârstă a avut, și ați fost fericit cât timp mai avea cine să vă poarte în brațe de rugăciune,
dar, acum aveți pe cineva Acasă, mama care vă așteaptă pe toți să vă întâlniți împreună cu Domnul.
El să vă întărească și să vă dea pacea Sa.
Fiți binecuvântat de Domnull!
Adăugat în 24/02/2012 de cost_ana
Sincere condoleanţe. Domnul să vă însoţească la plecare şi la venire şi-n fiecare clipă să vă stea aproape şi să vă dea El consolare, să vă aline şi să vă mângâie.
Multă binenecuvântare sfântă.
Adăugat în 24/02/2012 de 1954adina.9mai
Și noi, toți trăim cu speranța și cu nădejdea că în curând și noi vom merge acasă și ne vom întâlni cu cei dragi. Viața omului nu-i doar o trudă zdrobitoare spre mormânt ci o șansă binecuvântată spre o viață împreună cu Hristos Domnul pe Tronul Salvei Sale.
Condoleanțe întregii familii îndoliate! Domnul să vă binecuvânteze și să vă întărească. Numai El poate sa vă dea biruința.
Cu întreaga mea familie vă sprijinim în rugăciuni de aici din Spania și din adâncul ființei suntem alături de dumneavoastră. Fiți binecuvantați!
Adăugat în 24/02/2012 de Ioanhapca
Sincere condoleanțe si Dl să vă însoțească în călătorie și el să mângâie sufletul plin de durere și el să aline lacrimele pe obraz cu pacea sa sfânta și cu marea încredere că va veni ziua să ne întâlnim cu cei dragi multa pace
Adăugat în 24/02/2012 de tomacoca
"Te-om întâlni Dincolo; ştim fără ezitare". Sora Măriuţa este acum la Cel căruia I-a slujit cu credincioşie, şi pentru această despărţire, chiar vremelnică, El să dea mângâiere. Sincere condoleanţe şi Domnul să vă întărească.
Adăugat în 24/02/2012 de Felix
Domnul sa va intareasca si sa va mangaie in increcarea prin care treceti, si privind inainte sa asteptati,
Pe Cel ce iata-L vine si nu va zabovi
Si cu El in slava, acolo, va veti intalni.
Cu compasiune frateasca, Gh. Barbu
Adăugat în 24/02/2012 de george_barbu
Prea fericiti cei ce ''mor in Domnul''care i duce la verdeata vesnica si la vesnicia neputrezirii.Isus Christos Domnul nostru sa va intareasca,sa va insoteasca sa I simtiti Prezenta aproape Salutati ROMANIA iubita si plinsa de dorul meu,salutati biserica DOmnului cu "PREGATIRE IN CURATIE SFINTA".
Adăugat în 24/02/2012 de sanda_tulics
Chiar de vremelnică e despărţirea, ne doare până în adâncul sufletului, dar credem că ne vom întâlni la marea sărbătoare în Ţara Luminii, unde nu va mai exista moarte şi durere. Până atunci frate George, Dumnezeu să vă mângâie sufletul, să vă întărească în credinţă şi nădejde, El sfântul să fie cu toţi cei întristaţi şi să vă păzească de orice rău.
Adăugat în 24/02/2012 de Greta_Andreica
Amin .
Adăugat în 25/02/2012 de danro85
Condoleanţe, Domnul să vă însoţească, fiţi binecuvântat şi mângâierea să vă umple inima, dar şi bucuria reîntâlnirii cu fraţii şi surorile din România să fie un prilej de măreaţă părtăşie chiar dacă are loc la un astfel de îndurerat eveniment, cu mult respect sora FF
Adăugat în 25/02/2012 de floridinmaracineni
Condoleanţe familiei Domniei voastre pentru greaua pierdere a celei mai scumpe fiinţe, mama, singura, care prin puterea lui Dumnezeu, ne dă viaţa şi posibilitatea ca ea să fie continuată în veşnicie.

Nu ştiu când, cum s-a-nceput,
Nici nu pot să îmi dau seama,
Când gângurind făr-să fi vrut,
Am exclamat serafic: ,,Mama!"

Eram prea mic, să pot să ştiu
Ce va însemna acest cuvânt,
Dar peste ani, pot ca să scriu:
E cel mai sfânt de pe pământ!

Nici-unul nu mi-e aşa de drag
Ca mama, când eu strig la ea...
Când m-aşteaptă seara-n prag,
S-o îmbrăţişez, cu dor aş vrea.

S-o strâng la piept şi să-i sărut
Mâinele-i dragi, ce-au legănat,
Prin dragostea-i de neîntrecut
Când ,,nani! nani!’’mi-a cântat.

Nu ţin să ştiu, dar mult’nainte
Făr-a gândi, şi a-mi da seama,
Mi-a încolţit în mica-mi minte,
Si-a răsărit, cuvântul ,,Mama!"

De-ar fi necazu-oricât de mare
Prin încercări, de multe de ori,
Cuvantul ,,Mama,’’ mi-e-alinare
Ca un balsam, din mii de flori.

Flavius Laurian Duverna
01 martie 2007

Adăugat în 25/02/2012 de Duverna
La doar câteva minute după ce ați scris poezia, am citit-o și am sunat pe o soră din Giurgești, să mă informez cu deamănuntul despre înmormântare, cu gând c-o să vă putem fi alături, dar, am primit vestea, că, la Cluj s-au desfășurat evenimentele. Domnul să ne asculte rugăciunea și să vă călăuzească și în drum spre locuința vremelnică! El să vă ajute, ca să scrieți și de acum, cu un mai mare dor de cer, știind că Acasă, sunteți așteptat de Domnul și de cei dragi.
Mângâierea pe care numai Domnul o poate da pedeplin, să vă călăuzească în călătorie, până veți ajunge la Locul pregătit. Har și pace pentru întreaga familie!
Adăugat în 28/02/2012 de cost_ana
Statistici
  • Vizualizări: 13661
  • Export PDF: 44
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 12
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni