Oh, drag Isus!
Autor: Roxana Mititelu  |  Album: fara album  |  Tematica: Multumire
Resursa adaugata de debbya in 25/11/2022
Oh, drag Isus, îți mulțumesc,
Că pot să mai nădăjduiesc,
În harul Tău divin, ceresc,
Și în credință pot să cresc.

Oh, drag Isus, iubirea Ta,
Ce nu se poate compara,
Îmi copleșește inima,
Pătrunde-adânc ființa mea.

Oh, drag Isus, prin jertfa Ta,
Mi-ai dăruit mântuirea,
Pe veci, Tu ești Lumina mea,
În suflet mi-ai redat speranța.

Oh, drag Isus, Mielule Sfânt,
Ce coborât-ai pe pământ,
Te voi purta mereu în gând,
Te voi sluji mai cu avânt.

Oh, drag Isus, loc de-adăpost,
Cu Tine viața are rost,
Eu fără Tine, ce-aș fi fost?
Tu Însuți ai plătit un cost...

Să mă răscumperi din păcat,
Te laud, al meu Împărat!
Din groapa morții m-ai salvat,
Pe brațul Tău, Tu m-ai purtat.

Oh, drag Isus, cum aș putea,
Să-Ți răsplătesc dragostea Ta?
Oh, Maranata, Aleluia!
A Ta să fie gloria!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 524
Opțiuni