O voce din cer...
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 29/11/2021
O voce din ceruri pământul trezește, căci vine o clipă când tot va sfârși,
Se-aude din zorii ce vor să apună, ea nu obosește mereu va vorbi,
Căci Cel care strigă e-atât de aproape, El vine îndată mireasa să-și ia,
S-o ducă în Țara cu vremuri senine, la masa întinsă cu ea ca să stea.

Ea strig-acea voce străbate chiar munții, și mările, văile-ntinse ce sunt,
Să fie-auzită de colțuri ascunse, de tot ce există azi viu pe pământ,
S-audă padurea, s-aud-al ei foșnet, ce tulbură inimi și gânduri mereu,
Să tacă îi spune-acel glas ce se-aude, e glasul ce-l strigă un sfânt Dumnezeu.

Ea fără oprire azi strigă să strângă, acei ce-o aud numai ce e divin,
Acele chemate ființe să fie, c-un suflet curat de iubire doar plin,
Ea strigă azi vocea de surzi auzită, privirile multor ridică în sus,
Căci voce-auzită din ceruri înalte, e vocea strigată de Domnul Isus.

Adună azi rânduri întregi ce-n pierzare, orbiți de-ntuneric, ușor e-ascundea,
Să fie ascunse ființe-obosite, dar glasul pe toate-n ascuns le vedea,
Strigând azi le cheamă să fie salvate, acele ființe iubite ce sunt,
De glasul ce strigă îndată să fie, trezit la lumină întregul pământ.

Se-aude chiar dacă răcnește cu șoapte, adâncul dorind să se se-audă mereu,
Dar Cel ce din ceruri azi strigă... e glasul, ce șoapta o stinge... El e Dumnezeu,
La El cheamă-ntruna ființe-obosite, putere ca lor să le dea El ar vrea,
Căci toată puterea a fost... va rămâne, cum este și astăzi ea în mâna Sa.

E har să auzi încă azi cum mai strigă, de-auzi glasul Lui să oprești chiar acum,
Îndreaptă-ți în grabă, și pasul... privirea, spre cer, spre Isus... și alege alt drum,
Un drum ce sfârșește în viața eternă, departe de moarte, de iad, de cel rău,
Ascultă-L, urmez-acel glas ce se-aude, el este un glas de un sfânt Dumnezeu.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 331
  • Export PDF: 1
Opțiuni