Mă întreb adesea astăzi
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 29/11/2021
Mă întreb adesea astăzi, de ce mie-mi este greu,
De ce nu mi-este ușoară, calea către Dumnezeu,
De ce vărs atâtea lacrimi, de ce rănile-s adânci,
De ce drumul vieții mele, are pasul printre stânci.

Mă opresc la poala crucii, îl întreb pe Dumnezeu,
—, , Doamne de ce oare astăzi, întâlnesc pe cale eu,
Guri spre mine ce-s deschise, ce aruncă cu păreri,
Aducând inimii mele, întristare și dureri.

De ce este-amărăciunea, ea mereu în gustul meu,
De ce toate par Isuse, fără de sfârșit în greu,
De ce nu-i ușor pe drumul, ce avânt mi-am luat în zbor,
Ca să te găsesc pe Tine, sfântul meu iubit Păstor.

De ce arde suferința în durerea ce-a cuprins,
A mea inimă Isuse, ce vrea să mă vadâ-nvins,
Ce vrea să-mi aplece astăzi, și privirea-nspre pământ,
Vrea să-mi tulbure durerea, inima și al meu gând.

Dar mai am o întrebare, de ce sunt toate așa,
De ce oare-naintarea, mie-mi este-atât de grea,
De ce Tatăl meu din ceruri... un răspuns aștept acum,
La-ntrebarea... de ce mie-mi este-atât de greu pe drum.

Și din cer se coborâse, glasul Celui preamărit,
Un răspuns să îmi aducă, de pe tron mi-a auzit,
Strigătele și-ntrebarea, și îmi spune glasul Său,
De ce drumul către ceruri, este el un drum mai greu.

Și aud... —, , Dragă copile, drumul ce-i în fața ta,
Este drumul ce de Mine, el a fost călcat cândva,
Gustul cel amar ce astăzi, tu pe el îl guști mereu,
În gradina-ndurerată, l-am gustat cândva și Eu,
Pe o piatră-n rugaciune, mijlocind la Tatăl sfânt,
Pentru-ntreaga omenire, lacrimi de sânge vărsând,
Am gustat și gustul hulii, a batjicorii îl știu,
Dar și cel a-l ispitirii, l-am gustat cândva-n pustiu.
Am un sfat azi pentru tine, ca să treci mult mai ușor,
Peste toate întâlnite, ce le întâlnești în zbor,
Zi în mijlocul de luptă, cum am zis și eu cândva,, , Facă-se în toate Doamne-n viața mea doar voia Ta.
Vei simți cum suferința, este una trecătoare,
De ceri voia Lui să fie, ea în viață... va dispare,
Și suspinul și durerea, căci Părintele divin,
Are-n voia S-alinare, căci de dragoste e plin.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 259
  • Export PDF: 1
Opțiuni