S-ascultăm învățătura, să luăm bine aminte,
La rostitele de Domnul, pentru noi astăzi cuvinte,
Când ne spune că îndată, vine și ar vrea să fim,
Gata pentru înălțare, noi cu El să locuim.

S-ascultăm astăzi părinții, căci de sus ei au primit,
Tot ce-n viață după voia, Domnului au împlinit,
Și să nu lăsăm să intre, Isabela-n adunare,
Să urmăm învățătură, ce nu-i înlocuitoare.

Doar de sus vine cuvântul, care este-adevărat,
Să ne fie doar el hrană-n, timpul care l-a lăsat,
Să nu ne-adăpăm din lume, lumea e otrăvitoare,
Are duhul Isabelei, care e amăgitoare.

Este plină ea de pietre, ce-s în lume sclipitoare,
Care are azi dorința, să strecoare-n adunare,
Ce nu este de la Domnul, este o învățătură,
Care pune pe creștinul, amăgit de ea... doar zgură.

Să fim treji în astă vreme, să păstrăm credința vie,
Chipul lumii-n adunare, el o clipă să nu fie,
Domnul să se vadă-n viață-n care astăzi îi slujim,
Dezbrăcați de chipul lumii, noi ca Domnu-n ea să fim.

Să se fac-o unitate, către El azi să strigăm,
Să ne dea înțelepciune, astăzi noi să nu lăsăm
Să se vadă-n adunare, tot ce Isabela are,
De va fi și ea prezentă, vom fi un popor ce moare.

Să nu fim penticostalii, pe de-asupra îmbrăcați,
Să fim goi de eul nostru, și de fire dezbrăcați,
Omul cel de dinlăuntrul, cu-adevăr să îl hrănim,
Noi împodobiți ca lumea, în credință să nu fim.

Să ne dezbrăcăm de sine, să lăsăm lumea afară,
Loc nu are-n pocăință, lumea plină de ocară,
Dar de este ea zărită, ea de noi este adusă,
Ba mai mult, în loc de cinste, tot de noi va fi ea pusă.

Azi să cerem o lumină, duhul să-l deosebim,
Duhul Isabelei care, vrea ca lui să îi slujim,
Să ne dea Domnul lumină, să vedem fățărnicia,
Care duhul ei ascunde, mai ascunde și mândria.

Mai ascunde și mai multe, greu ce-s de deosebit,
Dar Isus nu vrea poporul, ca să fie amăgit,
Și ne cheamă la veghere, să aducem la altare,
Trupurile azi ca jertfă, într-o sfântă închinare.