Pribeag am fost în lumea de durere,
Un rătăcit pe-un drum de pe pământ,
În locul trist în care lumea piere,
Am fost găsit odată de Cel sfânt.

Cu milă... cu iubirea Sa de Tată,
M-a ridicat pe brațul Său de jos,
Ca-n viață să nu văd doar greul vieții,
Să văd că-n ea există și frumos.

Să văd un răsărit de soare-n ziua,
Când norii parcă fără margini sunt,
Să văd că răul nu are putere,
Peste acei aleși de Cel ce-i sfânt.

Să văd acea lumină ce pătrunde,
În inimă iubire aducând,
Să văd acea putere ce mă scoate,
Dintr-un adănc oricât e de adânc.

M-a dus să văd pe plaiuri ce-s divine,
Că dragostea e-un lucru-adevărat,
Și lumea care mă ducea la moarte,
Acel ce m-a salvat mi-a arătat.

M-a dus ca să cunosc un rost al vieții,
Și să-nțeleg că ea nu-i pe pământ,
Acea de pe pământ e pregătirea,
Pentru o viață ce-i în cerul sfânt.

M-a smuls din gheara mortii El Stăpânul,
Căci El îmi este azi Stăpânul meu,
De când l-am cunoscut îmi este viața,
Ușoară, căci El duce ce e greu.