Întreb inima
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 11/09/2021
Întreb inima întruna, de ce cu amar suspină,
De ce-i ea de-amărăciune, zi de zi în viață plină,
Dar ea tace... căci tăcerea a legat-o-atât de strâns,
De o mare întristare, focul ce ardea e stins.

Suflă azi bătăi de vânturi, ce o clatină ușor,
O golesc încet căci vântul, vrea s-o scuture de dor,
S-o golească își dorește, să o fluture ar vrea,
Inima ce plange-ntruna, căci e-n neputință ea.

Ce nemulțumire are, o întreb dar nu îmi spune,
Ea stătea cu min' de vorbă, despre lucruri rele... bune,
Dar acu nu mai vorbește, tace inima mereu,
Nu mai spune când e bine, nu mai spune când e greu.

Ooo... dar eu spre ceruri astăzi, strig căci știu a ei durere,
Chem în ajutor o mână care-i plină de putere,
Chem prezența cea divină, ei suflare să îi dea,
Căci doar o divinitate, s-o învie ar putea.

Eu îl strig pe-Acela care, doar El are o putere,
Inimii să îi aducă, vindecare... mângâiere,
Hotărârea ce-a luat-o, de-a se-nchide... a făcut,
Graiul ei să fie graiul, ce-i neauzit... ce-i mut.

Nu mai vrea ca să-și mai spună, ea vre-o dată ce o doare,
Se ascunde, dar de astăzi eu voi cere îndurare,
Ajutorul ca să poată, duce tot ce-are de dus,
Pentru ea spre Cel ce-i viață, voi privi mereu în sus.

Pentru inima ce-odată, era plină de iubire,
Ce bătea ea zi și noapte, căci dorea în nemurire,
Să ajungă când de toate, ea va trece pe pământ,
Dar ea astăzi e căzută, în bătăile de vânt.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 189
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni