Mare ești Tu Tată Doamne
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 11/06/2021
Mare ești Tu Tată Doamne, chiar de ești un nevăzut,
Cei cu inima curată,
Și cu haina nepătată,
Sunt acei ce-a Ta iubire, ei în tain-au cunoscut.

Cât de mare ți-e iubirea, care este-un infinit,
Pentru inimile care,
Ele-n orice strâmtoare,
Au simțit cum a Ta mână, ea întrun-a biruit.

Cât de mare e-a Ta mână, de îi porți în ea mereu,
Pe acei ce te așteaptă,
Pe acei ce își îndreaptă,
Către Tine-a lor privire, când le este-atât de greu.

Cât de mare este cerul, de cuprinde-acea privire,
Ce-i de El nedezlipită,
Doamne-n vremea ce-i venită,
Căutând să te zărească, o ntreagă omenire.

Ooo... ești mare-atât de mare, Tu ești de nemăsurat,
Pentru cei ce lângă Tine,
Și la greu dar și la bine,
Au rămas în ascultare, căci ei Doamne te-au gustat.

Mare-ți este bunătatea, o cunosc numai acei,
Ce-au ales ca ei să fie,
Pe pământ o mărturie,
Când pășeau în turm-odată, ca să fie niște miei.

Mare-a-i fost, cum ești și astăzi, cum mereu vei rămânea,
Tu în inimile sfinte,
Ce nu au numai cuvinte,
Ci sunt inimi ce întruna-n ele Doamne te-or purta.

Ești de neschimbat Isuse, ești mereu nemărginit,
Tu ești soarele, ești luna,
Cel ce ne vei da cununa,
Într-o vreme ce-nceputul, e cu Tine-n infinit.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 286
  • Export PDF: 1
Opțiuni