Bate azi la ușă vremea
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 29/05/2021
Bate azi la ușă vremea, care este-așa grăbită,
Vremea care-a fost odată, de prorocii Lui vestită,
Vremea care azi vestește, că aproape e sfârșitul,
Ce aduce el în grabă, veșnicia... infinitul.

Bate ea atât de tare, spune ca să ne grăbim,
Pentru marea sărbătoare, haina să o pregatim,
Pentru întâlnirea care, față-n față ea va fi,
Dar și pentru înălțarea, înspre cer din acea zi.

Bate astăzi nu o dată, nu de două sau trei ori,
Bate fără încetare, prin a Duhului fiori,
Cercetând întreg pământul, căruia mereu îi spune,
Astăzi să se pregătească, să culeagă roade bune.

Bate ea în zori de ziuă, pe-nserat... în miez de noapte,
Vremea care ne tot spune, ca de grelele păcate,
Să spălăm toți astăzi haina, fără pată ea să fie,
După placul Celui care, este Mire-n veșnicie.

Bate iar la ușă vremea, ce ne spune ea mereu,
Că se-aud azi pașii care, sunt ei a lui Dumnezeu,
Se aud căci sunt aproape, și ar vrea ca pregătiți,
Toți să fim pentru-acea clipă, când la cer vom fi răpiți.

S-ascultăm astăzi bătaia, ce se-aude zi de zi,
Să culegem astăzi timpul, doar pentru-a ne pregăti,
Să fim gata de plecare, să fim gata toți de zbor,
În acea de sărbătoare, zi când va veni pe nor.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 390
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni