De-aș putea mi-aș duce gândul, într-un loc mai liniștit,
Căci în locu-n care este, ooo... Isuse-i obosit,
De năvalnica furie-a întristării ce-a cuprins,
Al meu gând ce astăzi zace, pe adâncul mări-nvins.

De-aș putea aș ține Doamne, azi privirea mea în sus,
Dar văzduhul plin de ură, el apusul i-a adus,
Plin de negură și ceață, ce mă face să nu văd,
Cum a mea ființă Doamne, se îndreaptă-spre prăpăd.

Căci atunci când se ridică, căpetenii din adânc,
Rob sunt Doamne necredinței, și mă-ntorc din drum plângând,
Căci o mare deznădejde, îmi șoptește ea mereu,
Nu există vre-o ieșire, pe-acest drum ce-mi este greu.

De-aș putea aș ține Doamne, mâinile azi ridicate,
Dar nu pot căci mult prea grele, au fost luptele din noapte,
Dar și cele-n miez de ziuă, Domnul meu m-au obosit,
Sunt sleite de putere, și-n apus... și-n răsărit.

Mi-aș deschide astăzi gura, să te strig cum te strigam,
Ca să stăm de vorbă Doamne, cum cândva în nopți stăteam,
Dar de-odată glasul Tată, parcă el a amuțit,
Nu mai cântă, nu mai strigă, este stins... e obosit.

Ooo... ascultă-mi Doamne astăzi, inima care mai plânge,
Și al ei suspin Isuse, ce încet... încet o stinge,
Al ei strigăt de durere să-l asculți în mila Ta,
Căci doar ea mai poate Doamne, înspre Tine a striga.

Și-acea rană ce-i știută, doar de Tine Domnul meu,
Cea în care tot lovește, cel păgân, acel ce-i rău,
Adu-i Doamne vindecarea, ce putere îi va da,
Inimii, ca să-mi deschidă, gura pentru a-ți cânta.

Ooo... Tu Rege-al mântuirii, și al păcii pe pământ,
Tu deschide astăzi cerul, și rostește-acel cuvânt,
Ce adâncul îl închide, care azi m-a obosit,
Căci el Doamne fără milă, sufletul mi l-a slăbit.

Dar de-i voia Ta Isuse, să pășesc pe drum cu greu,
Facă-se în tot și-n toate, Doamne după planul Tău,
Dar te rog să-mi dai putere, luptele când se pornesc,
Ia-mă pe-al Tău braț în ele, ca să pot să biruiesc.