Opreșe-ți pasul Doamne lângă mine
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 14/04/2021
Oprește-ți pasul Doamne lângă mine,
Căci viața suferință mi-a adus,
Adu-mi te rog un strop de mângâiere,
Că-i doar în mâna Ta iubit Isus.

Întinde-ți mâna-n valea cea adâncă,
De unde eu te chem ca Tu să vii,
Să mă ridici din praful văii Doamne,
Și să mă duci în rândul celor vii.

Rostește un cuvânt să se retragă,
Puterile pornite-asupra mea,
Acele ce-s străine sfinte Doamne,
Căci eu am obosit a mai lupta.

Îndreaptă-ți înspre mine-a Ta privire,
Mi-ar fi îndeajuns de m-ai privi,
Căci ea mi-ar fi un scut în orice luptă,
E cea care puteri mi-ar dărui.

Oprește-te Isuse lângă mine,
Cănd ochii mei te caută mereu,
Adu-le-a Ta lumină-ntotdeauna,
Orbiți când sunt de cel ce este rău.

Oprește-te te rog numai o clipă,
Prezența Ta s-o simt aș vrea acum,
Fiorii vii de dragoste... iubire,
Mi-ar da din nou avânt pe-al crucii drum.

Pe drumul ce-i deschis numai de Tine,
Acel care sfârștește-n slava Ta,
Acolo unde inima-mi aleargă,
Ajută-mă s-ajung și eu... acolo-n ea.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 304
  • Export PDF: 1
Opțiuni