Prea săracă și prea goală e umblarea mea ades...
Clipele îmi trec grăbite... nimic nu am de cules.
Sfintele cuvinte, care le citeam cândva în zori,
Parcă-mi ies ușor din minte... da, le uit adeseori.

Mi-ai vorbit în multe rânduri prin Cuvântul Tău Cel Sfânt,
M-ai chemat să stau aproape și-am făcut un legământ...
Cu Împărăția-n care Tu m-ai pus prin harul Tău,
Îndurarea Ta cea mare a ajuns și-n dreptul meu.

Să pretind că Îți sunt fiică... parcă m-am obișnuit,
Ca și fiul cel de-acasă, care într-una a slujit...
De mai caut în desagă ce-am avut și ce-am pierdut...
Credința... o văd rară. Nu pot zice c-a crescut.

Iar iubirea... ca o floare, parcă s-a mai ofilit...
Cum iubeam, o, Doamne, -n ziua când la mine ai venit?
Inima-mi plutea senină... mulțumiri de nedescris...
Ce s-a întâmplat cu mine? Poarta când i-am fi închis?

Și dorința arzătoare ce-o aveam să Te cunosc?
Unde-i setea după Tine? Viața plină de folos?
Unde a plecat nădejdea? Mi s-a risipit în zări.
Bâjbâi la întâmplare... caut, dar nu-i nicăieri.

Niciun pas în viața asta să nu-mi fie fără Tine!
De-am plecat puțin departe, Doamne, astăzi iarăși vin.
Vin să-mi îndoiesc puterea sub acoperișul Tău
Și să beau din apa vie, de la Tine, Dumnezeu.

Vin să-Ți cer din nou nădejde și puteri de-a înainta,
Cer credința făr’ de care drumul nu-l mai pot vedea.
Fără ea rămân în urmă — cade ceața, cade bruma,
Te simt tot mai departe și-Ți pierd în zare urma.

Cer iubirea Ta cea sfântă să-mi ardă iar în piept,
Cei ce trec pe lângă mine să-i iubesc, să-i accept,
Să nu le mai caut vină, fiindcă Tu-i iubești la fel
Și, alăturea de mine, vor sta toți acolo-n cer.

Dragostea ce se jertfește — dragostea din Dumnezeu —
Să izvorască dinăuntru, să stea-n caracterul meu.
Azi Îți cer o transformare în adâncul meu profund,
Firea să nu-mi mai curgă-n vine, ci de Duhul să ascult.

Și pornirile sfințite și-n acord cu Duhul Tău
Să răsară din iubire și să fie-așa mereu...
Aș vrea să-Ți semăn Ție, asta doar Tu poți s-o faci.
Eu încerc, iubite Tată... Tu, Te rog, să nu mă lași.

Vreau să lupt, căci știu că altfel biruință nu va fi.
Biruința vine-n urma aprigilor bătălii.
Câștigul cel mai mare ar fi să înving un „eu”;
Pe dușmanul celălalt l-a învins chiar Fiul Tău.

Nu-mi rămân decât acestea trei să nu le uit:
Dragostea, nădejdea, crezul ce-l aveam la început.
Să rămân sub brațul tare, braț măreț de Dumnezeu,
Să lupt „lupta cea bună”, să ajung în cer și eu.