Cum noapte‎a-i risipită dimineaţa,
‎Când ziua-ncepe să-şi anunţe zorii,
La fel şi noi păşi-vom spre viaţă,
Schimbând aceste corturi provizorii.
‎
Chiar dacă gemem încă-n neputinţă
Şi morţii hâde-i îmbrăcăm veşmântul,
Noi nu ne clătinăm, avem credinţa
Că nu ne va-nghiţi pe veci pământul.

Chiar dacă mai săpăm aici morminte,
L-al lor hotar nu moartea e stăpână;
A fost de Domnu-nvinsă înainte,
Tăria ei se-opreşte la ţărână!

Ne bântuie urgia, e-ntuneric,
E-ngenunchiată lumea de o boală,
Dar crezul nostru nu-i un vis himeric,
Avem nădejdea care nu înşală!

Vom fi treziţi în sfânta dimineaţă,
Când ne-or cuprinde-ai morţii reci fiorii
Şi vom renaşte la cereasca viaţă, ‎
‎În veşnicii, în nevisate glorii.

Olivia Pocol (Bâlc) – 21 Iunie, 2020