Cu viaţa-n contratimp
Autor:
Olivia Pocol
|
Album:
Volumul 4 - Anotimpuri
|
Tematica:
Trezire si veghere
Resursa adaugata de Olivia_012 in 27/08/2020
Resursa adaugata de Olivia_012 in 27/08/2020
Am azvârlit cu diamante-n apă
Şi m-am certat ades cu Dumnezeu,
Credeam că-s “pietre”-n clipa mea mioapă,
Urcând pe-anevoiosul meu traseu.
Trecutul mă chema cu oarbe gânduri
Să mă aşeze-n sumbrul lui tablou,
M-ademeneau iuzii printre rânduri
Şi tresăream la cel mai slab ecou.
Eu am râvnit la-a zorilor dulceaţă,
Să sorb din cupa florilor nectarul,
Să mă desfete locuri cu verdeață,
Mi-erau străine jertfa şi altarul.
Fugeam de ceasurile-nsingurării,
De ploile şi vântul toamnei reci,
De-ogorul sfânt, de sarcina lucrării,
De văile cu stânci, spinoase, seci.
Dar am văzut că lumea mea se schimbă,
Deşi m-am agăţat de-un anotimp,
Pendulul pe cadran ‘napoi se plimbă,
Iar eu eram cu viaţa-n contratimp.
Şi Te-am rugat să-mi reînvii prezentul,
Să-mi muţi privirea de la ce-a trecut,
Azi nici nu-mi pot descrie sentimentul,
Văzând comoara timpului pierdut.
Cu braţele deschise, cu-amândouă
Îmbraţişez viaţa-n orice clipă,
Şi o privesc din perspectivă nouă,
N-o să mai fac din anii mei risipă.
Am înţeles că toate au o vreme,
Că nu mai este timp de târguieli,
Mă voi supune voii Lui supreme
Stând pe făgaşul sfintei rânduieli.
Olivia Pocol (Bâlc) – 10 August, 2020
Şi m-am certat ades cu Dumnezeu,
Credeam că-s “pietre”-n clipa mea mioapă,
Urcând pe-anevoiosul meu traseu.
Trecutul mă chema cu oarbe gânduri
Să mă aşeze-n sumbrul lui tablou,
M-ademeneau iuzii printre rânduri
Şi tresăream la cel mai slab ecou.
Eu am râvnit la-a zorilor dulceaţă,
Să sorb din cupa florilor nectarul,
Să mă desfete locuri cu verdeață,
Mi-erau străine jertfa şi altarul.
Fugeam de ceasurile-nsingurării,
De ploile şi vântul toamnei reci,
De-ogorul sfânt, de sarcina lucrării,
De văile cu stânci, spinoase, seci.
Dar am văzut că lumea mea se schimbă,
Deşi m-am agăţat de-un anotimp,
Pendulul pe cadran ‘napoi se plimbă,
Iar eu eram cu viaţa-n contratimp.
Şi Te-am rugat să-mi reînvii prezentul,
Să-mi muţi privirea de la ce-a trecut,
Azi nici nu-mi pot descrie sentimentul,
Văzând comoara timpului pierdut.
Cu braţele deschise, cu-amândouă
Îmbraţişez viaţa-n orice clipă,
Şi o privesc din perspectivă nouă,
N-o să mai fac din anii mei risipă.
Am înţeles că toate au o vreme,
Că nu mai este timp de târguieli,
Mă voi supune voii Lui supreme
Stând pe făgaşul sfintei rânduieli.
Olivia Pocol (Bâlc) – 10 August, 2020
Amărât şi supărat pe Dumnezeu, un om sărac se plimba pe malul unui lac. Dintr-odată i-a căzut privirea pe o punguță ponosită, ticsită cu “pietricele”; a ridicat-o şi a început să arunce în apă piatră după piatră bodogănind. Înainte de a azvârli ultima “piatră”, s-a uitat cu atenție şi a constatat cu stupoare că, de fapt, era un diamant rar … Abia atunci a realizat cu amărăciune că tocmai aruncase în apele lacului tăcut o comoară …. (din Pildele rabinice)
Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
- Vizualizări: 600
- Favorită: 1
- Gramatical corect
- Cu diacritice
- Conținut complet
Opțiuni
De același autor
Ioan 20:15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi mă voi duce să-L iau.”