Cu parul valvoi si cu ochii holbati,
Pe poarta din dos se strecoara,
O umbra sihastra cu chipul de ceara,
Se-ngesuie-n sirul de-aprozi adunati,
De preoti barbosi, carturari insemnati,
In curtea de-afara.

O slujnica fuge cu pasii vioi,
Sa-l vada de-aproape mai bine:
— "Iti spunem Salom, Pace tie, straine,
Dar, cum de-ai venit chiar si tu pe la noi,
Cand tu si Isus ati umblat amandoi,
Pe-atatea coline?"

— "Salom, Pace tie... Dar nu stiu ce zici!"
(Raspunde strainul cu-asprime),
Si alta femeie il vede, si vine:
— "Aha, deci, pescare, te vad si pe-aici,
Ca ieri cu Isus si cu-ai Lui ucenici
Erai in multime... "

Si omul se-ascunde de vorbele lor
Si vrea sa dispara hoteste,
Dar vede un foc de carbuni si se-opreste,
Si-acolo se vara in vorba usor;
Iar unul se-apropie banuitor,
Si lung il priveste,

— "Nu-ncape-ndoiala, si tu esti cu ei,
Ca vorba indata te-arata,
Esti din Galileia, ai limba-nfocata!
Vorbesti ca Isus si in ochi ai scantei!"
Si in jur se aduna aprozi, saduchei,
Se face o gloata.

Ca fiara-ncoltita de jur imprejur,
El striga cat poate cu gura:
— "Ce, vi s-a urcat iar la cap bautura?
Nu-l stiu pe Isus, nu-l cunosc, si va jur,
Eu vreau sa-mi petrec, sa traiesc in huzur;
Nimic cu Scriptura!"

Si-atunci, o tacere se face de-odat':
In usa pridvorului mare
Sub bolta de cedru Hristosul apare,
Paseste incet si cu pas leganat,
Impins si lovit, imbrancit si scuipat...
Si lumea tresare.

Se uita Hristos catre cel preaiubit,
Il vede la foc de carbune,
Si fata Lui parca senina ii spune
Ceva prea frumos ca sa fie rostit,
Ceva prea sublim ca sa fie-auzit:
Ca o rugaciune.

Suveicile ochilor s-au impletit,
Pivirile parca ingheata:
Un Rege scuipat de multimea semeata,
Si-un biet ucenic tradator, umilit,
Un Simon bar-Iona, si un Rege zdrobit,
Stau fata in fata...

Si tocmai atunci un cocos din tufar
Suna ragusit desteptarea;
Un lung cucuriguu era doar cantarea,
Caci in adancimea de suflet hoinar,
Ecoul durerii cu-atata amar,
Plangea lepadarea.

Si-atunci intr-un geamat prelung, dureros,
Apostolu-ncepe si plange.
Se-ntoarce si cade, si mainile-si frange,
Se uita-mprejur, si-apoi striga de jos,
— "Vai mie! Chiar eu L-am tradat pe Hristos!"
Si-n maini are sange.
~&,"&,"&~.

Dar fost-a in cronica sfanta lasat
Sa fie si-alt foc de carbune:
Si Domnul cu Petru ca-n zilele bune,
Vorbesc langa mal, si Bar-Iona iertat
De trei ori acum catre Domnu-nviat,
Iubirea i-o spune.

Iar astazi intreaba la alt inserat
Pe-alt Simon cu ganduri rebele,
Pe mine, cu toate tradarile mele:
— "Simoane Bar Iona, te-ntreb, ai uitat
De crucea pe care am stat atarnat,
In cuiele grele?"

"Te-ntreb, Ma iubesti mai sublim, mai presus
De toate simtirile firii?
Mai mult decat poate cantarul vorbirii
Sa puna-n cuvinte, oceanul nespus,
Imens, nesfarsit, cat e cerul de sus,
Fiorul iubirii?"... O, Doamne Isuse, Tu stii cat iubesc
Si cat mi-e masura-n suflare,
Dar umple-Ma Tu cu iubirea Ta mare,
Cuprinde-ma-n harul Tau dumnezeiesc,
Mereu mai aprins sa iubesc, sa traiesc
A Ta-mbratisare!