Frumoasă primăvară
Autor: Maria Șopț  |  Album: Răsplata  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Maria-Sopt in 22/02/2019
E freamăt, e bucurie şi e viaţă,
Razele calde şi blânde ne răsfaţă;
Sufletul vesel cântă neauzit:
Frumoasă primăvară, bine-ai venit!

Suntem furaţi de-aşa mii de frumuseţi,
Zăpezile se topesc, şiroaie din nămeţi,
Doar roua pudrează natura toată
În lucirea cerului sărutată!

În mângâierea razelor de soare,
Pomii înfloresc floare lângă floare,
Parcă-s ninşi şi-ntr-o mulţime de culori,
Cheamă păsărele-n ciripit vioi!

Iată, vine omul trufaş şi hain
Fără strălucirea din gând divin;
Pare fericit în alergarea sa,
N-are timp de adevăr spre a-l afla!

De ce primeşti doar răul de Satan dat
Când Isus te vrea un fiu de Împărat?
Dezbracă-te de haina putrezită,
Şi-mbracă haina de sânge albită!

Amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 815
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni