Învierea
Autor: Corneliu Livanu  |  Album: NESTEMATE SI MARGARITARE DIN TEZAURUL BIBLIEI  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de CORNELIU_LIVANU in 23/01/2019
Învierea

Isus cel viu li se arată femeilor de la mormânt.
Din suferinţa îndurată Se scoală zâmbitor şi sfânt.
Mesajul Său de bucurie de la femei până la noi
Străbate veacuri de urgie şi-i ne-ntinat în vremi de-apoi.

Mesajul ne cuprinde gândul şi viaţa noastră de-ncercări
Şi-aduce pe întreg pământul lumina vechilor cărări.
El dă speranţă şi alină pe orice-ndoliat de rând
Ce crede-n Jertfa de pe cruce primind-o-n inimă şi-n gând.

Să ne-nchinăm cu bucurie şi noi ca sfintele femei
Ca învierea vieţii noastre să-i dea speranţei Lui temei.
Când mulţi nu ştiu ce să mai creadă despre-Nvierea lui Isus
Noi să-i întâmpinăm pe stradă cu-alin în sufletul răpus.

Da, primăvara ne vorbeşte mereu de Învierea Lui
Şi-apoi ne spune că speranţă niciunde fără Domnul nu-i.
Am fi-n păcate mai departe dacă Isus n-ar fi-nviat.
Dar noi spunem în faţa lumii: „Isus e viu cu-adevărat!”

Isus a părăsit mormântul şi-n învierea-i triumfală
Pe loc e-nvinsă cruda moarte şi nu e loc de îndoială.
Să ne-nchinăm ca ucenicii ce-abia atunci au înţeles
Că El le-aduce bucurie când să-L urmeze au ales.

Isus Se-arată Magdalenei din care şapte draci a scos
Când ea insistă şi-L aşteaptă cu plânsul sincer şi duios.
El nu era nici grădinarul, nici paznicul de la mormânt...
Era Cel ce-nvinsese moartea răscumpărând acest pământ.

Apoi celor doi spre Emaus Isus cel viu S-a arătat
Şi doar când El le frânge pâinea L-au cunoscut cu-adevărat.
Dar într-o clipă El dispare, iar ei cu inimi ca de foc
Acum vor face cale-ntoarsă spre fraţii din acelaşi loc.

Isus vorbeşte şi lui Simon scoţându-l parcă din abis
Şi-i dă încurajări de spirit ce lui i se păreau un vis.
Se bucura printre suspine pescaru-nvins în Ghetsimani
Când a lovit c-o râvnă oarbă un rob ascuns printre duşmani.

Cu bucuria învierii, cu pacea fără de sfârşit
S-a dus Isus la ucenicii ce plini de spaimă L-au primit.
Pe loc le-a zis El: „Pace vouă! De astăzi vă trimit pe toţi
Cu Evanghelia cea nouă la vameşi, la pescari şi hoţi!

Cum Tatăl M-a trimis pe Mine la voi în lumea de acum
Aşa şi Eu vă spun de astăzi să mergeţi pe al crucii drum.
Nu veţi umbla de unii singuri, ci Duhul Meu vă va-nsoţi.
Prin El voi fi cu voi alături în ceas de noapte sau de zi.”

În toate-aceste apariţii ce-şi dau de mii de ani aroma
Pe când era cu-nvăţăceii Isus Se-arată şi lui Toma.
Era din fire îndoielnic. Se hotărâse să nu creadă.
Dar Salvatorul viu din moarte Se dă pe sine drept dovadă.

Iar Toma-i cade la picioare: „O, Domnul, Dumnezeul meu!”
Când crezi mesajul Învierii nimic în viaţă nu e greu.
Prigonitorul numit Saul care din Tars el se trăgea
În drumul spre Damasc îl vede pe Isus care îi vorbea.

Din ziua-aceea el se schimbă şi Pavel s-a numit apoi,
Un mare-apostol pentru Neamuri ce sunt numite „alte oi”.
*
Astfel triumfă Învierea până în zilele de-acum.
Deci, vino frate la credinţă şi mergi pe-adevăratul drum!

Să zică lumea ce va zice, tu mult în seamă n-o băga.
Da, vine Domnul şi te-ajută de-L chemi în rugăciunea ta.
La fel de sincer ca şi Toma, sau ca şi Saul de-L aştepţi,
Isus îţi luminează calea să poţi spre ceruri să te-ndrepţi.




Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1173
  • Export PDF: 9
Opțiuni