Există Dumnezeu
Autor: Costache Ioanid  |  Album: Taine  |  Tematica: Diverse
Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,
un lut de sine însuși frământat.
Ci ne-a zidit o Forță creatoare,
o-nțelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne'nduplecat.
Ci noi avem un duh și-o libertate
Și-o inimă ce pentru ceruri bate.
Există Dumnezeu cu-adevărat!

N-ar fi simțit în veci de veci țărâna
Surâsul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstăpânul mâna
să umple-n noi de simțământ fântâna.
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Avem cu noi Scriptura ca dovadă,
avem minuni și semne ne'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vadă
să stea în fața Lui pe baricadă!
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu-i calea noastră veșnic însorită,
nu-i viața totdeauna un palat.
Dar o trăim, căci merită trăită,
când, peste lumea asta mărginită,
Există Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevăr S-a revelat.
Isus e-n noi, lumină și iubire.
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Există Dumnezeu! Ce minunat!


exceptionala pentru ATEI.. iar pentru noi e mana cereasca!
Adăugat în 01/08/2011 de floridinmaracineni
Statistici
  • Vizualizări: 33218
  • Export PDF: 80
  • Favorită: 6
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni