Motto: Luca 24/49 ""Și iată că voi trimite peste voi
făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până
veți fi îmbrăcați cu putere de sus!"". Amin.

S-a dus chinul așteptării
Și al inimii frământ
Chiar în clipa revărsării
Și umplerea cu Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt le-a dat tărie
Și harul ca să vorbească
În alte limbi, ca toți să știe
Că de vor ca să trăiască,

Le va fi cu neputință
S-ajungă-n cerul luminos,
De nu vin la pocăință
Să-L urmeze pe Hristos.

Și de-atunci, din acea zi,
Două mii de ani s-au dus...
Însă astăzi mii de mii
Îl urmează pe Isus.

Pentru noi El a răbdat
Chinurile răstignirii;
De păcate ne-a iertat
Rânduindu-ne sfințirii.

El e Cel ce ne-a făcut
Închinători adevărați,
El e Cel Întâi Născut
Dintre mulțimea de frați.

Eram neamuri diferite
Care nu ne cunoșteam;
Azi, inimile ni-s unite
Și suntem un singur neam.

Toți vorbim aceeași limbă,
Toți avem același grai;
Calea noastră nu se schimbă,
Mergem spre cerescul plai.

El ne-a scos de sub blestem
Și din chinul suferinții;
Azi, prin Duhul Lui suntem
Înnoiți în duhul minții.

Se aude a Sa chemare
Peste timp, etern ecou;
Astăzi suntem fiecare
Îmbrăcați în omul nou.

Drept arvuna moștenirii
El ne-a dat acest veșmânt
Purtând semnul înnoirii:
Pecetea Duhului Sfânt.

Și veșmântul a fost dat
Ca o binecuvântare
Acelora ce i-a chemat
În a Domnului lucrare.

Duhul Sfânt ne ocrotește
Și ni-i dat ca să ne fie
Cel ce ne călăuzește
Spre cereasca Împărăție.

Duhul Sfânt înflăcărează
Inimile înghețate,
Duhul Sfânt îmbărbătează
Sufletele îngrijorate.

Duhul Sfânt, izvor de pace,
De lumină și putere;
Ridică pe cel ce zace
Și-i aduce mângâiere.

Duhul ne dă multe daruri,
Ne întărește-n încercări;
Peste noi revarsă haruri,
Ploi de binecuvântări.

Duhu-i Cel care trezește
Sufletele ațipite,
Focul care dezmorțește
Inimile amorțite.

Cine-n mintea lui nu vede
Crucea Golgotei 'nălțată,
Cine-n Fiul Sfânt nu crede
N-are Duh și n-are Tată.

Cine-n lume viețuiește
Și nu-L are pe Hristos,
Îi merge vestea că trăiește
Dar e mort... Și ce folos

Să câștige lumea toată
Împlinindu-și umbletul,
Dac-osânda îl așteaptă
Și își pierde sufletul?

Poate pare un om drept
Celor care rătăcesc,
Dar de n-are Duhu-n piept
Rămâne un om lumesc.

Doar rugăciunile-l îndreaptă
Și îl scot din adormire...
Însuși Domnul îl deșteaptă
Prin al Său Duh de sfințire.

Și cât de mare-i bucuria
Sfinților închinători
Că Duhul Sfânt le dă tăria
Să fie biruitori.

Numai Duhul lui Hristos -
În lucrarea Sa măreață,
Pentru orice credincios
E duh dătător de viață.

Cei călăuziți de Duhul
Vor privi mereu în sus,
Ochii ațintesc văzduhul
Așteptându-L pe Isus.

În haine albe se-nveșmântă
Biserica Lui iubită,
"Vino, Mire! - sfinții cântă,
Că Mireasa e pregătită!" Amin!