Dreapta Ta
Autor: Cristina Magdalena Francu  |  Album: Zbatere de aripi  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de francu.cristina in 19/09/2013
Tu-mi numeri paşii vieţii efemere
căci mă cunoşti mai bine decât mine.
Când la răscruci am semne de-ntrebare,
Tu mă ghidezi cu dreapta Ta, Divine.

Împovărat când mă aplec sub grijuri
şi sufletul îmi geme cu mâhnire,
simt dreapta Ta grăbind în ajutoru-mi
să-mi ia povara şi-mi dai uşurare.

Când însetat de arşiţă şi vânturi
sunt gata să mă prăbuşesc în tină,
Tu mă-ntăreşti cu dreapta Ta din ceruri
şi braţul Tău făptura îmi alină.

De-mi obosesc picioarele-amândouă
în drumul ce se-ntinde anevoios,
cu dreapta Ta îmi dai tărie nouă
să îmi continui mersul neîndoios.

Atunci când ochii se îneacă-n lacrimi
iar inima suspină cu mâhnire,
cu dreapta Ta durerile îmi curmi
şi verşi în stropi balsam de vindecare.

Când fraţii mei nu-mi înţeleg credinţa
şi mă batjocoresc fără-ncetare,
cu a Ta dreaptă spulberi necredinţa
căci Tu priveşti spre ei cu îndurare.

Văd dreapta Ta ca mâna de Părinte
ce descreţeşte fruntea-ngândurată.
O strâng la piept şi o sărut fierbinte
drept mulţumire pentru grija toată.

Galati,
Cristina Magdalena Frâncu


"Văd dreapta Ta ca mâna de Părinte
ce descreţeşte fruntea-ngândurată.
O strâng la piept şi o sărut fierbinte
drept mulţumire pentru grija toată."
Tatăl nostru ceresc fie binecuvântat pentru grija ce ne-o poartă în fiecare zi.Sanătate, mult har şi binecuvântări cereşti vă doresc.
Adăugat în 19/09/2013 de valeriamida
Foarte frumoase versuri care zidesc și încurajează, ne feresc de deznădejdea care mereu ne dă
târcoale.Domnul să te binecuvinteze și să te răsplătească, sora Cristina.Toată poezia este o mireas-
mă plăcută, dar ultima strofă de mulțumire și recunoștință Domnului, este deosebită.
Adăugat în 19/09/2013 de ana_haz51
O poezie plină de sensibilitate sfântă și har care pătrunde în adâncul inimii răscolind profund sentimentul de recunoștință și mulțumire, îndemnându-ne la o stare de închinare și predare totală în mâna Domnului. O lucrare minunată și plină de har. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Adăugat în 19/09/2013 de Ioanhapca
Foarte frumoase versuri...multe binecuvântări!
Adăugat în 19/09/2013 de maria23luca
Mă bucur pentru părinții D-voastră că au o fiică iubitoare, cuminte și înțeleaptă. Dumnezeu să Vă binecuvâteze!
Adăugat în 20/09/2013 de bragagiu
Cel ce ne poartă de grijă în fiecare zi te-a inspirit cu asemenea cuvinte aranjate atât de minunat/Tot respectul George Cornici
Adăugat în 20/09/2013 de geocornic
Statistici
  • Vizualizări: 955
  • Favorită: 1
  • Comentarii: 6
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni