Când vom zbura spre casa cea cerească
-gătită de Părintele cel sfânt-
avântul ni-l vom lua de pe pământ,
din locu-acesta trist şi plin de iască.

Aicea vom lăsa nefericirea
cu jocu-i nemilos şi schimbător
iar ranele ce încă ne mai dor
găsi-vor sus în ceruri alinarea.

În urma noastră vor rămâne anii
cu toamne mohorâte şi cu ploi,
cu ierni geroase-n sufletul din noi,
cu primăveri şi veri în forme stranii.

Şi ’or apune amintiri stinghere,
s-or prăfui într-un trecut uitat
când risipite-n timp nemăsurat
s-or prăpădi în clipe de tăcere.

Nu vom mai şti ce este efemerul,
ora ce-acum o măsurăm în timp,
nici rostul fiecărui anotimp
că veşnicia n-o măsoară ceasul.

În note ne vom scrie fericirea
şi ne-om uni cu miile de mii
ce-L vor slăvi pe Domnul din vecii
când El va-ncepe-n dată sărbătoarea.

Dar pân-atunci când vom pleca „acasă”
ne înfrumuseţăm sufletul dalb
şi ne păstrăm veşmântul mereu alb
căci vrem să-I placem Tatălui din casă.

Galaţi, 26 Octombrie 2013
Cristina Magdalena Frâncu