Învață-mă

Învață-mă, prin harul Tău Isuse,
Cum să mă rog, nu-ți cer mai mult.
Atunci când vin, într-un ungher la Tine,
Să-ți spun în tot, ce am făcut.

Nu vreau să vin, mereu cu acelea-și vorbe.
Să Îți arăt, cuvinte cum aleg.
Vreau doar umil, să-mi strig amarul,
Și-n palme, lacrimi să culeg.

Învață-mă, să-i strig pe nume,
Pe călăreții, ce îmi dau târcoale.
Să Ții arăt, să-I scoți afară,
Din inima, cu sute de cotloane.

Învață-mă, să-mi țin răbdarea,
Pe culmele înalte ca de munți.
Să nu cotrobăiesc prin buzunare,
Că să o caut, ca pe bani mărunți.

Îți cer, să mă înveți ce-i dorul,
De urma Ta, să fiu mai însetat.
Ca și Agar, când a strigat la Tine,
Tu setea să o stingi, când te-a chemat.

Învață-mă, să-mi iau privirea,
De la ecranul lumii, colorat.
Și să refuz, acele manifeste,
Care atrag, prin subiect și predicat.

Învață-mă, să plâng cu frații,
Și în durere să le fiu părtaș.
Iar bucuria, ca un colț de pâine,
Să o împart, cu cel ce-i nevoiaș.

Nu-ți cer Isuse, azi palate.
Nu merit, nici o ușă de bordei.
Renaște-mi iarăși, Tu legea pocăinței,
Ce-i scrisă, sub divin condei.

Viorel Balcan 4 iunie 2013