Iubirea
Autor: Simion Buzduga  |  Album: Crinii noului pamant  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Softy in 18/12/2012
Ce poate fi mai de valoare?
Ce poate-ntrece fericirea?
Şi sub şi dincolo de soare,
Ce poate fi? Numai iubirea.

Ce este mai fermecătoare
Ca frumuseţea, strălucirea?
Şi sub şi dincolo de soare
Ce-i mai fermecător? Iubirea.

Deşi la mulţi este-o onoare
Comoara lumii şi mărirea,
Şi sub şi dincolo de soare
Ce-i mai presus ca pret? Iubirea.

Ce este mai atrăgătoare
Ca arta, cântul, izvodirea?
Şi sub şi dincolo de soare
Cei mai atrăgator? Iubirea.

Există daruri uimitoare:
Vorbirea-n limbi, minuni, jertfirea,
De profeţit, dar…… n-au valoare
Când practicanţii n-au…. Iubirea.

Lucrarea cea mai de valoare
Din viaţă este mântuirea…
Transcende-n viaţa viitoare,
Că Autorul e Iubirea.

De ce e mai presus de lume,
De ce străbate nemurirea
De ce? Fiindcă al ei nume…
E Dumnezeu! El e Iubirea.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2017
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni