Pe vremea regimului comunist, la o școală cu ocazia unei serbări, niște copii de clasa întâi erau pregătiți de tovarășa lor învățătoare să danseze. O fetiță de 7 ani a refuzat să participe la dans.

— De ce nu vrei să dansezi cu colegii tăi? s-a răstit la ea enervată tovarășa învățătoare.

— Eu nu dansez pentru că sunt pocăită.

— Atunci, ai să stai în picioare în fața clasei.

— Pentru că această elevă obraznică vă sfidează pe voi, vă rog să treceți prin fața ei toți și să o scuipați, ca să se învețe minte. Și a trecut prin fața ei toată clasa. Nu au scuipat-o toți, dar cei mai mulți au scuipat-o, iar unii au și lovit-o în fața învățătoarei. Un timp a suportat senină, dar de la un timp n-a mai putut; era prea mult pentru un copil de 7 ani, lacrimile au început să-i curgă pe obraji și a început să plângă. A plâns și când a ajuns acasă. Părinții au căutat să o mângâie și să o încurajeze cum au știut mai bine.

     Această fetiță a rămas credincioasă Domnului. S-a căsătorit cu un tânăr credincios și au avut mai mulți copii. La vârsta de 40 de ani s-a îmbolnăvit grav și a ajuns la spital. După ce i s-au făcut mai multe investigații, medicii au chemat soțul și i-au spus:

— Am făcut tot ce am știut că trebuie făcut și ne pare rău să-ți spunem că am constatat că nu o putem ajuta cu nimic. Boala este foarte avansată, s-ar putea să mai trăiască doar câteva zile, de aceea te sfătuim să o duci acasă, măcar să moară liniștită în familie și între copiii ei.

     A fost dusă acasă și suferința a mai continuat câteva zile, dar într-o noapte, la patul ei s-au prezentat doi soli ai Domnului îmbrăcați în alb și i-au spus:

— „Domnul a luat aminte la lacrimile pe care le-ai vărsat la vârsta de 7 ani, când ai fost scuipată pentru Numele Lui și a hotărât să-ți dea vindecare deplină”.

     Dimineața, sora s-a sculat pe deplin sănătoasă. Slăvit să fie Domnul!