Fratele Avram Florea din Lugoj mărturisea că pe când lucra la extinderea casei lui, care era mică pe atunci și avea mai mulți copii mici, după programul de lucru de la servici, lucra până noaptea târziu ca meseriaș particular, pentru că avea nevoie de bani. În vremea aceea era foarte mult de lucru pentru meseriași și el avea lucrul programat pe cel puțin 6 luni.

     Într-o noapte, a visat că a sosit clipa răpirii credincioșilor la cer. A simțit că este ridicat și el spre cer, dar când a ajuns la o înălțime la care se vedea sub el orașul și-a adus aminte cât de mult de lucru mai are la casă și în acel moment, a fost lăsat jos. A doua oară, a fost ridicat la o înălțime mai mare, dar din nou și-a adus aminte de toate programările pentru lucrări particulare și din nou, a fost lăsat jos. A treia oară, a fost ridicat până la poarta cetății eterne. O poartă foarte strălucitoare, fiind însoțit de un sol ceresc. Din spatele porții, un alt sol ceresc a spus:

— Înapoi cu el, că este prea legat de pământ.

     În acel moment, s-a trezit plângând cu durere, crezând că a fost răpirea și el a rămas jos. Atunci, s-a trezit și soția și l-a întrebat:

— De ce plângi, Avrame?

— A fost răpirea și noi am rămas jos.

— Liniștește-te, Avrame, nu a fost răpirea, tu ai visat doar.

     Dar el nu a mai avut somn, de abia a așteptat dimineața ca să se uite pe fereastră și s-a liniștit când a văzut pe unii frați de pe strada lui pe care îi știa credincioși cu adevărat. Doamne, nu ne lăsa să fim legați de pământ!