Potrivit scrierilor lui Tertulian, Septimiu Severus a fost vindecat de o boală (se pare, o formă de gută sau afecțiuni reumatice) prin ungerea cu untdelemn de către un creștin. Creștinul care l-ar fi vindecat se numea Proculus, supranumit Torpacion, administrator al lui Euhodias. În semn de recunoștință pentru această vindecare, Septimiu Severus l-a ținut pe Proculus la curtea sa imperială până la sfârșitul vieții acestuia. Datorită acestui episod și a faptului că asistenta sau unii dintre tovarăşii de joacă ai fiului său Caracalla erau creștini, împăratul a avut inițial o dispoziție binevoitoare sau tolerantă față de creștini. Totuși, mai târziu în timpul domniei sale (în perioada 201-202), el a emis un edict care interzicea prozelitismul creștin și iudaic, declanșând o serie de persecuții locale dure în provinciile Imperiului Roman (precum cele din Africa sau Alexandria), în care au fost uciși mai mulți creștini.

          Unii dintre ascultătorii lui Origen (doi frați, numiți Plutarh și Serenus) au fost martirizați în această perioadă. Alți creștini, precum Serenus, Heron și Heraclide, au fost decapitați. Rhais a avut smoală fiartă turnată pe cap și apoi a fost arsă, la fel ca și Marcela, mama ei. Potamiena, sora lui Rais, a fost executată în același mod ca și Rhais. Dar Basilides, un ofițer al armatei care a asistat la aceste execuții, s-a convertit la creștinism. Acesta a refuzat să jure pe idolii romani, anunțând că a devenit creștin. Imediat a fost târât în ​​fața judecătorului, a fost închis și decapitat. Inclusiv Victor, episcopul Romei și Leonid, tatăl lui Origen, au suferit martiriul în anul 201.

          Întrucât persecuțiile s-au extins și în Africa, mulți creștini au fost martirizați și în Cartagina. Printre ei se află Vibia Perpetua (o femeie căsătorită, de origine nobilă, în vârstă de aproximativ douăzeci și doi de ani; era cetățean roman, trăia în lux, avusese o educație aleasă, cunoștea atât latina cât și greaca; avea un copilaș de câteva luni acasă; a fost rugată de tatăl ei să îl renege pe Isus Hristos și să se gândească la familia și la copilașul ei - care cu greu va supraviețui fără mama lui; cu toate acestea, Perpetua l-a ales pe Isus Hristos - pe care L-a iubit mai mult decât orice; a avut inclusiv o viziune, în care Dumnezeu i-a descoperit că va fi martirizată, însă va ajunge în prezența Lui; jurnalul acestei martire este primul jurnal al unei femei creștine, din istoria bisericii), Felicitas (o femeie căsătorită, însărcinată în opt luni în momentul arestării; a fost lăsată să nască o fetiță și apoi a fost executată în arena romană), Revocatus (un catehumen din Cartagina, care era sclavă), Saturninus, Secundulus și Satur. În ziua stabilită pentru execuție, au fost duși la amfiteatru. Lui Satur, lui Saturninus și lui Revocatus li s-a poruncit să treacă printre mai mulți îngrijitori ai fiarelor sălbatice, care i-au lovit cu cruzime. Felicitas și Perpetua au fost dezbrăcate pentru a fi aruncate în fața unui taur furios. Acesta a atacat-o mai întâi pe Perpetua, lăsând-o amețită. Apoi s-a repezit asupra lui Felicitas, străpungând-o cumplit. Aflată în chinuri, după loviturile animalului, Perpetua li s-a adresat creștinilor din arenă și le-a spus să rămână tari în credință, să se iubească unii pe alții și să nu își împietrească inimile din cauza persecuției. Apoi s-a îndreptat spre Felicitas ca să o ajute. Întrucât animalele nu le-au ucis, soldații au îndeplinit această sarcină cu sabia (în cazul Vibiei Perpetua, soldatul era tânăr și lipsit de experiență și a avut nevoie de mai multe lovituri pentru o ucide). Revocatus și Satur au fost uciși de fiarele sălbatice. Saturninus a fost decapitat, iar Secundulus a murit în închisoare. Aceste execuții au avut loc în jurul anului 203, pe data de 7 martie. Așa cum a spus Tertulian (un important părinte al bisericii), care cunoștea aceste evenimente, sângele martirilor este sămânța creștinilor. Într-adevăr, în ciuda persecuției, creștinii se înmulțeau tot mai mult. Demnitatea pe care o arătau în închisoare și în timpul execuției i-a determinat inclusiv pe unii gardieni romani să devină creștini.

          Speratus și alți doisprezece creștini au fost, de asemenea, decapitați. La fel s-a întâmplat și cu Andocles, în Franța. Asclepiades, episcopul Antiohiei, a fost supus multor torturi, dar a scăpat cu viață. Cecilia, o tânără dintr-o familie de vază din Roma, era căsătorită cu un bărbat pe nume Valerian. Aceasta i-a adus la creștinism pe soțul și pe fratele ei, care au fost ulterior decapitați. Ofițerul care i-a condus la locul execuției a îmbrățișat și el credința creștină, împărtășind aceeași soartă. Cecilia a fost dezbrăcată și aruncată într-o cadă cu apă clocotită. După ce a rămas acolo o bună bucată de vreme, i-a fost tăiat capul cu o sabie, în anul 222. Calist (omorât în anul 224) și Urban (ucis în anul 232) sunt doi dintre episcopii Romei care au devenit martiri.

Bibliografie:

John Fox, Fox's Book of Martyrs, pp. 31-32

She Was 22, With a Baby in Her Arms… When Rome Demanded One Word From Her | Perpetua, accesat la 26.10. 2026