Evanghelistul Ștefan a fost primul creștin care a suferit, în afară de Mântuitorul nostru. Moartea sa a fost cauzată de modul plin de credincioșie în care a predicat Evanghelia celor care L-au trădat și ucis pe Isus Hristos. Aceștia au fost cuprinși de o asemenea furie, încât l-au scos în afara cetății și l-au ucis cu pietre. Se consideră, în general, că acest eveniment a avut loc în perioada Paștelui care a urmat după cel în care a fost răstignit Domnul nostru, mai exact în primăvara următoare. În urma acestui fapt, a izbucnit o mare persecuție împotriva tuturor celor care își mărturiseau credința în Hristos ca Mesia sau ca profet. Sfântul Luca ne relatează imediat că „s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim” și că „toți s-au împrăștiat prin ținuturile Iudeii și Samariei, cu excepția apostolilor”. Aproximativ două mii de creștini, alături de Nicanor, unul dintre cei șapte diaconi, au primit cununa muceniciei în timpul „prigonirii care a început din pricina lui Ștefan”.

          Următorul martir pe care îl întâlnim, potrivit evanghelistului Luca în Faptele Apostolilor, a fost Iacov, fiul lui Zebedeu, fratele mai mare al lui Ioan și rudă cu Domnul nostru. Căci mama sa, Salomeea, era verișoară primară cu Fecioara Maria. Cel de-al doilea martiriu a avut loc abia la zece ani după moartea lui Ștefan. Imediat ce Irod Agripa a fost numit guvernator al Iudeii, dorind să intre în grațiile iudeilor, a declanșat o persecuție aspră împotriva creștinilor. Nu trebuie trecută cu vederea relatarea unui scriitor creștin din vechime, Clement din Alexandria, care menționează că, în timp ce Iacov era dus spre locul martiriului, acuzatorul său – impresionat de curajul extraordinar și de neînfricarea apostolului – a ajuns să se căiască de fapta sa. El a căzut la picioarele lui Iacov cerându-i iertare, mărturisind că este creștin și hotărând că Iacov nu va primi singur cununa martiriului. Astfel, amândoi au fost decapitați în același timp. În acest fel, primul apostol martir a primit cu bucurie și hotărâre paharul despre care îi spusese Mântuitorului nostru că este gata să-l bea. Timon și Parmena au suferit și ei martiriul cam în aceeași perioadă (anul 44): unul la Filipi, iar celălalt în Macedonia.

          Apostolul Filip s-a născut la Betsaida, în Galileea, și a fost primul care a primit numele de „ucenic”. A lucrat cu sârguință în Asia Superioară și a suferit martiriul la Heliopolis, în Frigia. A fost biciuit, aruncat în temniță și, ulterior, răstignit, în anul 54. Apostolul Matei, care era vameș înainte să fie chemat de Isus Hristos, s-a născut la Nazaret. El și-a scris Evanghelia în limba ebraică, aceasta fiind ulterior tradusă în greacă de Iacov cel Mic. A activat în Etiopia și în Partia. A fost martirizat în Etiopia, fiind ucis cu o halebardă (o armă medievală de tip lance, formată dintr-un mâner lung de lemn și un vârf de fier ascuțit, prevăzut pe o parte cu un tăiș în formă de secure și pe partea opusă cu un cârlig) în orașul Nadabah, în anul 60. Apostolul Iacov (fratele Domnului nostru) a fost ales să supravegheze bisericile din Ierusalim și este autorul epistolei atribuite lui Iacov în canonul sacru. La vârsta de nouăzeci și patru de ani, a fost bătut și ucis cu pietre de către iudei. În cele din urmă, i-a fost zdrobit capul cu o bâtă. Apostolul Matia a fost ales pentru a ocupa locul rămas liber al lui Iuda. A fost ucis cu pietre la Ierusalim, iar apoi decapitat. Apostolul Andrei a fost fratele lui Petru. A propovăduit Evanghelia multor popoare din Asia. Însă, la sosirea sa în Edesa, a fost prins și răstignit pe o cruce ale cărei două brațe erau înfipte transversal în pământ. De aici provine denumirea de „crucea Sfântului Andrei”. Evanghelistul Marcu s-a născut din părinți evrei, din tribul lui Levi. Se presupune că a fost convertit la creștinism de către Petru, căruia i-a servit drept secretar și sub a cărui supraveghere și-a scris Evanghelia în limba greacă. Marcu a fost sfâșiat de locuitorii Alexandriei, în timpul marii sărbători a lui Serapis, idolul lor, sfârșindu-și viața sub mâinile lor nemiloase.

          Apostolul Iuda Tadeul a fost răstignit la Edessa, în anul 72. Apostolul Iacov cel Mic (fiul lui Alfeu) a răspândit Evanghelia în Africa de Nord, fiind ucis apoi prin crucificare. Apostolul Bartolomeu a predicat în mai multe țări și, după ce a tradus Evanghelia după Matei în limba indiană, a răspândit-o în acea țară. La curtea regelui Polimius din Armenia a săvârșit minuni. După o vreme, apostolul a fost prins și bătut cu cruzime. Apoi l-au răstignit și l-au jupuit de viu. Apostolul Toma a propovăduit Evanghelia în Partia și în India unde, stârnind furia preoților păgâni, a suferit martiriul fiind străpuns cu o suliță. Evanghelistul Luca a călătorit împreună cu Pavel prin diverse țări și se presupune că a fost spânzurat de un măslin de către preoții idolatri din Grecia. Apostolul Simon Zelotul a propovăduit Evanghelia în Mauritania, în Africa și chiar în Britania. În această din urmă țară a fost răstignit, în anul 74.

          Apostolul Petru s-a născut la Betsaida, în Galileea. De profesie era pescar. Isus Hristos i-a dat un nume care, în limba siriacă, înseamnă „stâncă”. Se presupune că Petru a suferit martiriul la Roma, în timpul domniei împăratului Nero, fiind răstignit cu capul în jos, la propria sa solicitare. Apostolul Pavel a fost un evreu din seminția lui Beniamin, originar din Tars. Înainte de convertirea sa, se numea Saul. După ce a îndurat diverse persecuții la Ierusalim, Iconium, Listra, Filipi și Tesalonic, a fost dus prizonier la Roma, unde a rămas timp de doi ani, fiind apoi eliberat. Ulterior, a vizitat bisericile din Grecia și Roma și a propovăduit Evanghelia în Spania și Franța; însă, întorcându-se la Roma, a fost arestat din ordinul lui Nero și decapitat. Ioan, „ucenicul iubit”, a fost fratele lui Iacov cel Mare. Bisericile din Smirna, Pergam, Sardes, Filadelfia, Laodiceea și Tiatira au fost întemeiate de el. A slujit și în biserica din Efes, înainte să fie trimis la Roma, unde a fost aruncat într-un cazan cu ulei clocotit. A scăpat în mod miraculos, fără a suferi vreo rană. Ulterior, cezarul Domițian l-a exilat pe insula Patmos, unde a scris cartea Apocalipsa. Nerva, succesorul lui Domițian, l-a eliberat din exil. Ioan a fost singurul apostol care a scăpat de o moarte violentă.

Bibliografie:

John Fox, Fox's Book of Martyrs, pp. 19-22