Mulți dintre noi ne întrebăm de ce, în anumite situații, Dumnezeu tace. Fiecare trecem prin perioade mai dificile, când am prefera ca Dumnezeu să ne vorbească mai clar. Inclusiv Richard Wurmbrand a simțit că Dumnezeu l-a părăsit și că nu-i răspunde, când a fost pus în fața unui test foarte dificil: oferta ministrului adjunct al internelor, Negrea. Acest înalt oficial al regimului comunist a venit special la închisoare pentru a-l convinge pe Richard să uite neplăcerile pe care i le-a produs regimul comunist și să lucreze pentru comuniști. Negrea ascultase predicile lui Wurmbrand și, chiar dacă nu îi împărtășea vederile religioase, aprecia verticalitatea acestuia. Marea majoritate a celorlalți lideri creștini se compromiseseră în ochii regimului, iar Negrea cunoștea foarte bine aceste lucruri. Ministrul i-a propus lui Richard să colaboreze cu regimul comunist, având libertatea de a-și păstra credința. Episcopul Bisericii Luterane Române de la acea vreme era foarte bătrân. Negrea i-a propus lui Richard funcția de episcop și un salariu mare, prin care să le asigure un trai foarte bun celor din familia lui. Întrucât Richard era cunoscut în afara țării și lucrase și pentru Consiliul Mondial al Bisericilor, din postura de episcop, el putea să influențeze această instituție, pentru a o atrage de partea partidului comunist. Negrea nici măcar nu i-a cerut lui Wurmbrand să ofere Securității informații despre preoții pe care urma să îi aibă în subordinea sa. Însă el trebuia să denunțe orice acțiuni care puteau aduce prejudicii statului. Richard Wurmbrand era convins că biserica oficială poate rezista într-o țară comunistă doar făcând anumite compromisuri. Chiar și o biserică subterană avea nevoie de o acoperire ca să funcționeze. Pe de altă parte, Richard mai avea de executat unsprezece ani de închisoare, în condițiile în care nu-și văzuse familia de foarte mulți ani. Nici nu știa dacă aceștia mai trăiesc sau în ce condiții trăiesc. În plus, acesta era aproape convins că nu va mai rezista încă unsprezece ani în asemenea condiții de detenție și că erau șanse mari să moară în închisoare, dacă refuza oferta ministrului. Richard mărturisește că acele momente au fost dificile pentru el, reprezentând Grădina Ghetsimani a credinței lui. La fel ca Isus Hristos, Richard s-a aruncat cu fața la pământ și s-a rugat cu plâns și suspine, cerându-I lui Dumnezeu ajutor pentru a învinge teribila ispită. Dacă ar fi acceptat oferta ministrului Negrea, pe cartea lui de vizită ar fi scris: „Richard Wurmbrand, episcop luteran al României, prin decizia Securității”. Așa cum mărturisește chiar Wurmbrand, în aceste condiții el nu ar mai fi fost un episcop al lui Isus Hristos într-o slujbă sfântă, ci un spion securist într-o instituție a statului. După ce s-a rugat din nou, Richard a hotărât să refuze oferta ministrului Negrea. Acesta a fost un test al maturității pentru amiralul lui Hristos, pe care a trebuit să îl treacă de unul singur.

           În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a călăuzit pe evrei în cele mai mici detalii: prin norul și stâlpul de foc care se aflau deasupra Cortului Întâlnirii, prin legea mozaică, prin Urim și Tumim, prin profeți. Aceștia nu se puteau plânge că nu aveau instrucțiuni clare. Dar această exprimare directă a voii lui Dumnezeu nu a avut puterea de a-i face pe oameni mai ascultători. Aceste îndrumări clare au ajutat poporul proaspăt ieșit din robie să traverseze deșertul, dar nu a stimulat creșterea lor spirituală. Dacă Dumnezeu li se revelase atât de clar și le garanta binecuvântările Lui (în anumite condiții), evreii n-au învățat să umble prin credință. Îndrumarea detaliată a lui Dumnezeu (prin tot felul de legi - 613 la număr) nu i-a încurajat să se apropie de El prin credință, ci prin vedere (ascultarea de niște porunci clare). În mod paradoxal, evreii au fost atât de neascultători în cei patruzeci de ani petrecuți în deșert, încât Dumnezeu a fost nevoie să o ia de la capăt, cu o nouă generație.

          Copiii mici pot cădea uneori până când învață să meargă, deoarece părinții nu îi mai țin mereu de mână. În ciuda experiențelor negative (teama de a merge fără ajutor și posibilele accidente), prin această metodă copiii învață să se deplaseze de unii singuri. Pe de altă parte, din postura de adulți noi trebuie să înfruntăm singuri unele situații dificile, fără să beneficiem de prea mult ajutor (spre deosebire de perioada când eram copii, când adulții ne rezolvau majoritatea problemelor). Tot astfel se întâmplă și în plan spiritual. Pe cei care suntem copii în credință, Dumnezeu vrea să ne ajute să ne maturizăm. C. S. Lewis surprinde acest tipar de creștere a credinței, în lucrarea „Scrisorile lui Zgândărilă”. Demonul Zgândărilă și-a avertizat ucenicul că la începutul vieții spirituale credincioșii pot simți mai acut prezența lui Dumnezeu. În această etapă, demonii au puține arme eficiente de atac. Ulterior însă, când Dumnezeu se retrage pentru ca noi să creștem spiritual și să mergem singuri pe calea credinței, demonii au mai multe oportunități de a-i amăgi pe creștini. Pe măsură ce Dumnezeu ne încredințează mai multe responsabilități, pot apărea diverse încercări în viața noastră. Atunci avem impresia că Dumnezeu ne-a abandonat, în timp ce ispitele și îndoielile noastre se înmulțesc. Putem experimenta absența lui Dumnezeu în timp ce progresăm spiritual, trecând de la credința copilărească la etapa în care suntem în măsură să îi ajutăm pe ceilalți. Chiar unele rugăciuni ni se pot părea inutile, neavând certitudinea că Dumnezeu le ascultă. Pentru mine, perioada de tăcere a lui Dumnezeu a fost un timp de creștere spirituală importantă, deoarece în unele aspecte L-am căutat pe El mai mult decât oricând (acest lucru se reflectă în multitudinea de articole de pe acest site). Privind în urmă, pot să spun că am învățat să apreciez mai mult prezența clară a lui Dumnezeu și experiențele supranaturale de care mai beneficiez din când în când, conștient fiind că acestea sunt niște daruri ale Duhului Sfânt (și nu ceva care mi se cuvine de drept).

          În timpul meditației, Duhul Sfânt mi-a vorbit despre cele șapte stadii de dezvoltare spirituală din viețile oamenilor: veșnica nemulțumire față de toți oamenii și de tot ce se întâmplă (ne urâm viața și chiar propria persoană; găsim doar lucruri negative la noi și la ceilalți), iubirea de sine de dragul nostru (egoismul la modul absolut), iubirea anumitor semeni de dragul nostru (a prietenilor noștri, a celor care ne apreciază, a celor care ne fac favoruri sau ne împlinesc anumite nevoi), iubirea lui Dumnezeu de dragul nostru (pentru ce a făcut pentru noi la Calvar sau pentru lucrurile cu care ne binecuvântează), iubirea de sine de dragul lui Dumnezeu (suntem conștienți de dragostea Lui față de noi), iubirea semenilor de dragul lui Dumnezeu (inclusiv a vrăjmașilor sau a celor care nu ne plac în mod natural; suntem conștienți că semenii noștri sunt valoroși în ochii lui Dumnezeu, că și pentru ei a murit Isus Hristos la Calvar), iubirea lui Dumnezeu de dragul Lui (tânjim după El mai mult decât după orice alte lucruri; Îl iubim mai mult decât ne iubim pe noi înșine sau pe cei dragi ai noștri; Îi rămânem credincioși chiar și atunci când trecem prin mari încercări).