Legea talionului este principiul de justiție retributivă exprimat prin formula „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, care stabilea ca pedeapsa să fie egală cu gravitatea pagubei produse (Exod 21:23-25, Levitic 24:19-20 și Deuteronom 19:21). Această lege a fost necesară din cauza cruzimii generalizate și a abuzurilor de nedescris care se făceau în Antichitate. Legea talionului interzicea ca o pagubă mică să fie pedepsită cu moartea sau cu o cruzime excesivă. Deși astăzi este percepută ca o formă de cruzime, scopul ei inițial a fost limitarea răzbunării disproporționate și introducerea unui sistem de justiție echitabil. Pedeapsa nu depindea de statutul social al persoanelor. Spre deosebire de alte coduri de legi păgâne unde bogații scăpau doar cu o amendă dacă vătămau un sărac, legea mozaică impunea aceeași regulă pentru toți. Există câteva situații în care iudeii au aplicat această lege popoarelor vecine, ca pedeapsă pentru pagubele pe care aceste națiuni li le-au produs.

          Moabitele și madianitele i-au amăgit pe israeliți, determinându-i să comită păcatul curviei și al idolatriei. Dumnezeu i-a pedepsit pe iudei pentru aceste urâciuni. Douăzeci și patru de mii de persoane au murit în acea zi în Israel (Numeri 25:1-15). Având în vedere urgia pe care madianiții au adus-o peste popor, Dumnezeu le-a permis iudeilor să aplice legea talionului (Numeri 31:1-54). După ce au câștigat o bătălie împotriva madianiților, israeliții au omorât toți bărbații și copiii de parte bărbătească, împreună cu femeile care nu erau virgine. Femeile și bărbații adulți practicau închinarea la Baal (zeul furtunii și al fertilității) și Astarteea (zeița pământului și a dragostei). Aceștia erau implicați în orgii ritualice. Ei credeau că actele sexuale dintre adepți și prostituatele de la templu stimulau zeii să trimită ploaie și să facă pământul roditor. La mesele lor festive se consumau cărnuri jertfite idolilor și se practicau acte de desfrâu în grup. Evreii le-au aplicat pedeapsa capitală tuturor celor care i-au ademenit la curvie și idolatrie, atrăgând urgia lui Dumnezeu peste ei. Moise a decis să-i omoare și pe copiii de parte bărbătească, pentru a opri linia genealogică a madianiților, încercând să compenseze numărul de evrei morți care fuseseră loviți de urgia divină, din cauza curviei și idolatriei. Observăm însă că evreii nu i-au exterminat pe madianiți, deoarece îi regăsim luptând cu ei și mai târziu, pe vremea judecătorilor (Judecători 6-7).

          Israeliții nu le-au omorât inițial pe femeile madianiților și nici pe băieții lor. Soldații nu doreau să ucidă categoriile vulnerabile (Numeri 31:14-16). Legea mozaică susține că fiecare om este responsabil pentru păcatele lui (Deuteronom 24:16). Deci copiii nu trebuie să plătească pentru greșelile părinților. Dacă unele femei erau vinovate de faptul că i-au determinat pe israeliți să curvească și să se închine la idoli, copiii nu erau responsabili pentru astfel de lucruri. Tot mai mulți cercetători ai Bibliei sunt de părere că Moise a făcut excel de zel și s-a răzbunat pe madianiți dincolo de granițele legii mozaice și de prevederile legii talionului. Nu ar fi prima dată când profetul Moise trece peste ceea ce îi spune Dumnezeu. La Meriba, pentru că nu a ascultat de Cuvântul lui Dumnezeu, a fost pedepsit să nu intre în țara Canaan (Numeri 20:1-13). În plus, perspectiva morții era reală pentru Moise, deoarece după războiul cu madianiții urma să fie adăugat la poporul lui (Numeri 31:2). Cel mai probabil, s-a lăsat orbit de ura față de madianiți (pentru urgia care au atras-o asupra evreilor) și s-a dus mult prea departe cu răzbunarea, încălcând legea talionului. Unii oameni consideră că Dumnezeu l-a pedepsit prea aspru pe Moise pentru greșeala de la Meriba. Iată că motivele erau întemeiate (și au legătură cu modul în care Moise reacționa în momentele dificile, încălcând Cuvântul lui Dumnezeu) decât putem observa la o citire superficială a Bibliei. Însă Dumnezeu îi va mângâia pe toți copiii uciși pe nedrept, în veșnicie. [1]

          Amaleciții doreau să-i extermine în totalitate pe evrei, poporul ales pentru nașterea Mântuitorului. Caracterul lor perfid se observă și prin faptul că, la ieșirea din Egipt, i-au urmărit pe israeliți și i-au ucis cu lașitate pe cei mai slabi, bătrâni și neputincioși din popor, care au rămas la urmă (Deuteronom 25:17-19). Dumnezeu putea să-i pedepsească în mai multe moduri, însă a ales să-l folosească pe Israel ca mijloc de exercitare a judecății Sale (Exod 17:8-16). Împărații Saul (1 Samuel 15:1-9) și David (1 Samuel 30) au purtat mai multe războaie cu această națiune, care i-a hărțuit în mai multe momente ale istoriei. Amaleciții care au scăpat de aceste războaie au fost învinși și izgoniți din țară pe vremea împăratului Ezechia (1 Cronici 4:41-43).

          Isus Hristos a suportat rigorile legii talionului, plătind prețul pentru toate păcatele omenirii. Doar Dumnezeu putea să răscumpere toate aceste nelegiuiri, deoarece pagubele produse de omenire de-a lungul istoriei sunt extrem de mari (pagube finite dar greu de cuantificat). Însă Valoarea Ființei Divine este infinită și nu se poate măsura. Din acest motiv, moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu a fost suficientă pentru a ne ierta de vina păcatelor noastre. El ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi (Galateni 3:13). Astfel, Isus Hristos a abolit legea talionului (în forma ei mozaică). Noua eră deschisă de Isus Hristos este marcată de legea harului, a iertării necondiționate, a iubirii vrăjmașilor (Matei 5:38-39). Mântuitorul ne recomandă să aplicăm la nivel individual aceste principii.

          În țările civilizate, există un sistem de justiție care ar trebui să protejeze drepturile cetățenilor și să limiteze abuzurile care se fac în societate. Puterea juridică este tot o formă de lege a talionului, cu pedepse mai blânde (în Europa se pune accent pe lipsire de libertate, plata unor amenzi penale, restrângerea unor drepturi sau muncă în folosul comunității, însă fără vătămare corporală). Totuși, din cauza corupției sistemului judiciar și a multelor nedreptăți care se fac, mulți oameni invocă pedepse mai dure mai ales pentru cei care dau verdicte nedrepte sau pentru cei care comit fapte extrem de grave. Este de notat că Isus Hristos va aplica o formă a legii talionului la judecata finală a necredincioșilor (condamnare veșnică - închisoare, întunericul de afară - Apocalipsa 20:11-15). Atunci vor fi îndreptate verdictele nedrepte date în această lume și se vor scoate la lumină lucrurile ascunse (1 Corinteni 4:5). Nimeni nu se va considera nedreptățit. Însă dacă ne-am judeca singuri și ne-am întoarce la Dumnezeu (precum Zacheu, încercând să plătim daunele pe care le-am produs semenilor - Luca 19:1-10), n-am mai fi judecați în acest mod (1 Corinteni 11:31; Ioan 5:24).

Bibliografie:

[1] (53) Ce spune Dumnezeu despre soarta copiilor uciși / decedați?- Resurse Creștine