Abuzurile asupra copiilor reprezintă o pată neagră în istoria omenirii. Războaiele, abuzurile sexuale, practicile oculte (jertfele umane oferite zeilor, mutilarea organelor sexuale feminine - Female Genital Mutilation), sclavia, bolile și avorturile reprezintă doar câteva dintre cauzele care au dus la moartea a miliarde de copii, de-a lungul istoriei. Mulți oameni se întreabă cum de a permis Dumnezeu să se întâmple atâtea atrocități și să moară atât de mulți copii nevinovați. Unele persoane nici măcar nu cred în existența lui Dumnezeu, când văd atât de multă suferință.

          Soarta copiilor pe pământ este strâns legată de soarta părinților, cel puțin până când ajung la maturitate. Aceștia moștenesc profilul genetic al înaintașilor, care este influențat atât de genetică, cât și de interacțiunea părinților cu mediul înconjurător (comportament, relații, obiceiuri). În foarte multe cazuri, chiar părinții le produc copiilor multă suferință. Alteori, aceștia cad la mijloc între conflictele dintre adulți. Pe de altă parte, Dumnezeu Însuși pedepsește generațiile următoare pentru nelegiuirile părinților (până la al treilea și al patrulea neam – Exod 20:5). Dacă analizăm mai atent Biblia, putem înțelege de ce Dumnezeu procedează în acest fel. Când Cain l-a ucis pe Abel, acesta din urmă nu avea urmași. În Geneza 4:10, ni se spune că sângele lui Abel striga din pământ la Dumnezeu împotriva nedreptății care i s-a făcut. Prin crimă, Abel a fost lipsit de urmași, în timp de ucigașul său a rămas în viață, cu posibilitatea de a avea descendenți. Conform literei legii și Cain ar fi trebuit să aibă aceeași soartă. Deoarece păcatele unor oameni îi afectează pe ceilalți oameni, în diverse moduri și uneori, pe perioade mai mari de timp, este ușor de înțeles de ce mai multe generații suportă consecințele comportamentului înaintașilor. Chiar și descoperirile din domeniul epigeneticii pot explica, măcar parțial, modul în care unele păcate au consecințe de-a lungul mai multor generații. [1]

          Măcar o parte dintre copiii care au suferit din cauza conflictelor adulților (războaiele lui Israel cu canaaniții, amoniții, moabiții, amaleciții, edomiții, filistenii sau madianiții) trăiau în mijlocul unor națiuni extrem de stricate (multe dintre aceste popoare își jertfeau copiii sau îi treceau prin foc, în cinstea zeilor). În acele culturi depravate nu exista vreo speranță pentru copii. Stricăciunea caracterului oamenilor era ca un cancer care cuprinsese întreaga societate. Decizia lui Dumnezeu de a permite uciderea copiilor poate fi considerată ca o manifestare a harului Său, așa cum afirmă și cercetătorul Norman L. Geisler. [2] Deși acest lucru pare șocant la prima vedere, având perspectiva veșniciei în minte, putem înțelege modul în care a operat Dumnezeu. Dacă acei copii ar fi continuat să trăiască într-o astfel de societate păcătoasă, ar fi ajuns și ei corupți și pierduți pentru veșnicie. Însă, prin faptul că Dumnezeu i-a luat înainte de a putea distinge între bine și rău, le-a oferit privilegiul de a trăi veșnic împreună cu El.

          Mulți oameni Îl acuză pe Dumnezeu că i-a permis lui Israel să ucidă anumiți copii, în războaiele purtate cu acele națiuni extrem de stricate. Dumnezeu însă este capabil să vadă viitorul. El știe în ce monștri s-ar fi putut transforma acești copii. Noi trăim în epoca harului, când Dumnezeu ne spune să ne iubim vrăjmașii și să ne iertăm unii pe alții. Însă chiar și în aceste condiții, mulți oameni sunt de acord că ar fi fost moral să fie asasinați Adolf Hitler, Joseph Stalin sau Mao Zedong, încă de pe vremea când erau bebeluși. Astfel s-ar fi prevenit sute de milioane de crime. Și din aceste rațiuni, este greșit să punem la îndoială moralitatea lui Dumnezeu atunci când a permis uciderea unor copii, deoarece noi, spre deosebire de El, nu cunoaștem viitorul. Dumnezeu nu i-a omorât pe cei trei criminali pentru că ne-a lăsat în voia minții noastre blestemate, ca omenire. Noi am ales evoluționismul și L-am negat pe El ca și Creator al tuturor lucrurilor. Și atunci am primit ceea ce am cerut. Am fost conduși de către cei trei adepți ai teoriei evoluționiste, care au aplicat principiile lui Darwin pentru națiunile lor, comițând sute de milioane de crime și de abuzuri. [3]

          Biblia ne învață că fiecare copil care moare înainte de vârsta responsabilității merge în cer (indiferent de cauza morții, de naționalitate sau de religia părinților). Profetul Isaia ne arată că există o vârstă când copilul nu poate distinge între bine și rău, deci când acesta nu este responsabil moral (Isaia 7:16). Isus Hristos Însuși a declarat că dorește ca toți copilașii să vină la El, deoarece Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei (Marcu 10:14). Mântuitorul nostru s-a mâniat pe ucenici, pentru că s-au opus ca acei copii să vină la El. Tot astfel, mă pot gândi că Mântuitorul este mânios pe cei care vor să-i dea afară pe copii din Împărăția Cerurilor (pentru că nu au botezul sau pentru că părinții lor nu sunt creștini). Isus Hristos este Ușa prin care oamenii ajung în cer (Ioan 10:9). Nimeni, nici măcar biserica Lui, nu își poate asuma acest rol.

          Dumnezeu a dorit ca oamenii să fie fericiți, având părtășie cu El. Însă strămoșii noștri Adam și Eva au crezut că pot trăi veșnic independent de El, de capul lor (Geneza 3:1-6). Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor, dar blestemul păcatului lor s-a abătut asupra întregii rase umane (Romani 5:12-21). Nu a trecut decât o generație și au apărut invidia, răutatea și apoi crima (Geneza 4:1-8). S-a deschis cutia Pandorei cu cele mai oribile atrocități comise de cei care au ieșit de sub autoritatea lui Dumnezeu și s-au închinat creaturii, nu Creatorului (Romani 1:18-32). Dumnezeu a trebuit să șteargă de pe pământ întreaga omenire (în afară de opt oameni) trimițând un potop global, din cauza răutății de nedescris a oamenilor (Geneza 6:5-7). Apoi și-a ales un popor căruia I s-a revelat, dar până la urmă și aceștia au trebuit să plece în robie, deoarece au comis aceleași atrocități precum popoarele păgâne (2 Împărați 17:7-23; Ieremia 32:28-35). Când mulți oameni credeau că întunericul va împărăți veșnic pe pământ, S-a coborât Fiul lui Dumnezeu ca să rezolve problema păcatelor omenirii (Isaia 9:1-7). Acum trăim în era harului, care a apărut odată cu Isus Hristos. În unele situații, copiii nu mai plătesc pentru greșelile părinților (Ezechiel 18:20). În alte cazuri, lucrurile nu s-au îmbunătățit. Însă la judecata finală, Dumnezeu le va face dreptate tuturor copiilor care au fost nedreptățiți de părinții lor sau de către alți adulți. Abia atunci se va împlini pe deplin cuvântul rostit de profetul Ezechiel.

Bibliografie:

[1] Whitelaw, E. , Sins of the fathers, and their fathers, European J. Human Genetics 14:131-132,2006; Pembrey, M. E. et al. , Sex-specific, male-line transgenerational responses in humans, European J. Human Genetics 14:159-166,2006

[2] Lee Strobel, Pledoarie pentru credința creștină, Cartea Creștină, Oradea, 2005, p. 128

[3] (26) Falimentul moral al ideologiei evoluționiste - Resurse Creștine