La finalul necazului cel mare, armatele lui Anticrist vor fi înfrânte. Profetul Daniel ne spune însă că vor mai fi 75 de zile până la începerea împărăției de o mie de ani (Daniel 12:11-13). În această perioadă, se întâmplă cel puțin șapte lucruri de care voi aminti pe scurt în acest articol.

          Diavolul (Satan) este legat și închis în Adânc, pentru o mie de ani, ca să nu-i mai poată înșela pe participanții la mileniu (Apocalipsa 20:1-3). Adâncul este și reședința demonilor care au păcătuit cu fetele oamenilor, pe vremea lui Noe.

          Anticrist și profetul mincinos sunt capturați și sunt aruncați de vii în iazul de foc și pucioasă (Apocalipsa 19:20). Aceștia nu mai așteaptă judecata necredincioșilor de la finalul mileniului și ajung în locul de pedeapsă cu o mie de ani mai devreme decât ceilalți oameni care nu sunt mântuiți. Dumnezeu îi judecă foarte aspru pentru lucrarea lor nocivă din timpul necazului.

          Urâciunea pustiirii (statuia/icoana lui Anticrist) care a fost așezată în Sfânta Sfintelor (Daniel 12:11) este distrusă. Cel mai probabil, cel de-al treilea templu construit la începutul Strâmtorării va fi nimicit, deoarece a fost spurcat de Anticrist. Se va construi cel de-al patrulea templu, care va fi folosit în timpul mileniului (Ezechiel 40-48).

          Mântuitorul se ocupă de rămășița lui Israel. Aceștia își vor plânge păcatele și îl vor recunoaște pe Isus Hristos ca Mesia (Zaharia 12:10-14). Primele 30 de zile pot reprezenta o perioadă în care poporul Israel are timp de pocăință. Plânsul lui Petru este profetic și reprezintă bocetul națiunii iudaice, când își vor deschide ochii și vor înțelege cine este Isus Hristos. Într-adevăr, evreii obișnuiau să aloce câte 30 de zile pentru perioade de bocete, de curățire națională (Numeri 20:29, Deuteronom 34:8).

          Tot în această perioadă are loc judecata neamurilor. Toți locuitorii pământului care au supraviețuit necazului cel mare vor fi judecați (Ioel 3:1-21). Judecata are loc în valea lui Iosafat. Domnul îi strânge la judecată, în mod supranatural, pe toți cei care refuză să se prezinte de bunăvoie (Ieremia 25:31-33). Cei mai mulți dintre participanții la judecată i-au persecutat pe iudei în timpul Strâmtorării și s-au închinat înaintea lui Anticrist. Aceștia vor fi uciși (Ieremia 25:33), așteptându-și osânda finală după împărăția milenară, când va avea loc judecata tuturor necredincioșilor (Apocalipsa 20:11-15). Oamenii (dintre neamuri) care nu i s-au închinat lui Anticrist și au răspuns pozitiv revelației lui Dumnezeu, în funcție de cât au cunoscut, arătând dragoste față de semenii lor și temându-se de Dumnezeu, vor fi lăsați să intre în mileniu (Matei 25:31-46), împreună cu rămășița credincioasă din poporul Israel. Este de remarcat că acești oameni nu vor fi mântuiți pentru că au fost miloși, căci atunci Mântuitorul ar fi murit degeaba pe cruce pentru păcatele lumii. Și ei trebuie să se pocăiască cu adevărat și să creadă în jertfa lui Isus Hristos, dacă vor să intre în împărăția eternă a lui Dumnezeu (după mileniu). Patriarhul Iov ne oferă o pildă în acest sens. Acesta a beneficiat de o revelație generală a lui Dumnezeu (Iov 42:5a –„urechea mea auzise vorbindu-se despre Tine”) și a răspuns cu credință acestei revelații. Prin urmare, chiar Dumnezeu s-a lăudat cu el în fața întregului univers, spunând că este un om curat la suflet, care se abate de la rău (Iov 1:8). Însă după ce Iov a trecut prin necazuri, acesta a avut parte de o revelație mai adâncă din partea lui Dumnezeu (Iov 42:5b – „dar acum ochiul meu Te-a văzut”). Abia atunci și-a recunoscut Iov păcatele și a răspuns cu pocăință (Iov 42:6).

          Urmează să învie sfinții din perioada Strâmtorării, cei care au fost martirizați din cauza mărturiei lor pentru Isus Hristos și pentru că au refuzat să se închine fiarei și să primească semnul ei, pe mână sau pe frunte. Aceștia vor domni împreună cu Isus Hristos și cu biserica Lui, pe toată perioada mileniului.

          Are loc întâia înviere, pentru toți credincioșii din toate perioadele (Apocalipsa 20:6-7). Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de întâia înviere, deoarece a doua moarte nu mai are vreo putere asupra lor.