Aceste pedepse sunt similare cu cele ale trâmbițelor, dar au o intensitate mai mare (Apocalipsa 16:1-21). Dacă pecețile și trâmbițele îi afectează doar pe o parte dintre oameni, potirele îi afectează pe toți. Vremea harului pentru omenire s-a terminat, urmează judecata aspră a lui Dumnezeu (precum în cazul potopului sau al împăratului Belșațar).

          Primul potir le cauzează răni grele și dureroase celor care au semnul fiarei și care s-au închinat icoanei ei. Aceștia sunt chinuiți și rana lor nu se vindecă. A doua calamitate produce o catastrofă ecologică în lumea marină. Apele mării se transformă în sânge și toată fauna marină piere. La vărsarea celui de-al treilea potir, toate apele curgătoare se prefac în sânge. Oamenii care au vărsat sângele celor nevinovați sunt forțați să bea sânge în loc de apă, deoarece merită acest lucru. Această pedeapsă poate face referire și la faptul că pe pământ va curge mult sânge, din cauza războaielor, a calamităților și a conflictelor. A patra calamitate îi face pe oameni să sufere din cauza radiațiilor solare. Este posibil să fie distrus stratul de ozon care protejează pământul de radiațiile ultraviolete. Totodată, traiectoria pământului poate fi deviată, astfel încât acesta să se apropie mai mult de soare. Oamenii rămași pe pământ nu se pocăiesc de faptele lor și Îl blestemă pe Dumnezeu pentru că a trimis această căldură arzătoare peste ei. Al cincilea potir produce întuneric peste tot regatul fiarei. Suferința oamenilor este și mai mare, deoarece nu mai pot călători ca să scape de calamitățile precedente. Și de data aceasta, oamenii rămași pe pământ Îl hulesc pe Dumnezeu și nu se pocăiesc de păcatele lor.

          Când se varsă cel de-a șaselea potir, se creează premisele pentru ultimul război mondial, Armaghedonul (Zaharia 14:1-15, Apocalipsa 16:12-16; Har (Munte) + Meghido (Nimicire)). Apa râului Eufrat seacă, permițând armatelor din Răsărit să mărșăluiască în direcția Israelului. Apostolul Ioan vede trei duhuri ca niște broaște ieșind din gura trinității diabolice (balaurul cel mare, fiara și profetul mincinos). Acestea sunt duhuri demonice care fac miracole pentru a-i înșela pe conducătorii lumii și pentru a-i ademeni să se angajeze într-o bătălie împotriva lui Israel. După ce menționează aceste lucruri, Domnul îi binecuvântează pe sfinții din Strâmtorare, care nu s-au închinat fiarei. El le confirmă că va veni ca un hoț ca să facă dreptate, adică îi va lua prin surprindere pe dușmanii lor. Armatele lumii se vor aduna la locul numit, în limba iudaică, Armaghedon (Meghido). Câmpia Meghido este situată în sudul câmpiei Esdraelon. Istoria ne spune că însuși Napoleon a considerat acest loc ca fiind ideal pentru bătălie.

          Al șaptelea potir reprezintă desfășurarea Armaghedonului, privit din perspectivă divină. Dumnezeu va judeca neamurile care vin la război împotriva Lui, dar și întregul sistem al lui Anticrist și al profetului mincinos. Potirul de vin al furiei mâniei lui Dumnezeu este o expresie unică în Biblie și reprezintă judecata la superlativ a sistemului fiarei și a celor care au aderat la el. Mai mult, cel de-al șaptelea potir este vărsat în văzduh. Pentru prima dată, Dumnezeu pedepsește spațiul în care acționează forțele răului, căci Diavolul și demonii își au reședința în văzduh (Efeseni 2:2; 6:12). Într-adevăr, a venit vremea ca și demonii să fie chinuiți (Matei 8:29). Acest ultim potir reprezintă punctul culminant al mâniei lui Dumnezeu, când au loc mari schimbări pe toate planurile. Se produc fenomene violente ale naturii: explozii, tunete, fulgere și un cutremur de pământ de o intensitate fără precedent (mai mare decât cutremurul de gradul 12, pe scara Mercali). Toate insulele și toți munții dispar, în timpul ce întreg pământul se clatină. O grindină mare, de aproximativ 50 de kilograme, cade pe pământ. Marele oraș Babilon, împărțit în trei părți, bea din cupa mâniei lui Dumnezeu, din cauza idolatriei, cruzimii și confuziei sale religioase. Totodată, orașele națiunilor pământului se prăbușesc. În final, oamenii rămași în viață Îl blasfemiază pe Dumnezeu, în loc să se pocăiască de faptele lor rele.