Capitolul optsprezece al cărții Apocalipsa este redat sub forma unui marș funebru, celebrând căderea Babilonului (Apocalipsa 18:1-24). Babilonul cel mare nu se referă doar la un sistem religios apostat, ci și la un sistem economic care se va impune pe piața mondială, în vremurile din urmă. Motivele căderii Babilonului economic sunt corupția fără margini, risipa materială, mândria, egoismul, iubirea de bani, luxul exagerat, ocultismul (ghicirea, vrăjitoria), opulența și extravaganța. Acest sistem economic ademenește și influențează multe națiuni ale pământului. În timpul Strâmtorării, Anticrist si profetul mincinos vor controla economia lumii, încercând să le interzică orice fel de tranzacții celor care nu se închină fiarei și care nu acceptă semnul acesteia. Dacă Babilonul religios este distrus de Anticrist și de aliații săi, Babilonul economic este pedepsit de Dumnezeu prin foc. Judecata asupra Babilonului economic va veni într o singură zi și va implica moartea, doliul și foametea. Regii pământului și oamenii de afaceri vor deplânge soarta acestui sistem economic, pentru că nu vor mai putea efectua tranzacții profitabile și nu se vor mai putea bucura de luxul și de opulența Babilonului. Pe de altă parte, în cer va fi mare bucurie la căderea Babilonului religios și economic. În sfârșit, Dumnezeu îi va răzbuna pe sfinții, pe apostolii și pe profeții Săi. El va judeca Babilonul pentru modul în care s-a comportat cu mulți dintre credincioșii Săi. Acest sistem s-a făcut vinovat de sângele sfinților lui Dumnezeu, al tuturor credincioșilor care au fost persecutați, torturați sau uciși pentru credința lor.