(26) Cei doi martori ai lui Dumnezeu
Autor: Mureșan Cătălin  |  Album: Misterele Apocalipsei  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 29/08/2026
    12345678910 0/10 X
(26) Cei doi martori ai lui Dumnezeu

          Dumnezeu va ridica doi martori în a doua jumătate a necazului cel mare. Îmbrăcați în saci, ca simbol al doliului, aceștia vor predica împotriva păcatelor oamenilor și vor anunța venirea mâniei lui Dumnezeu (Apocalipsa 11:3-13). Cei doi martori sunt comparați cu doi măslini și cu două sfeșnice (Zaharia 4:2-14). Aceștia sunt plini de Duhul lui Dumnezeu și mărturisesc despre adevăr, într-o epocă întunecată, plină de minciuni. Timp de trei ani și jumătate, cei doi martori sunt protejați de orice rău. Focul care iese din gura lor îi protejează de dușmani. Oricine încearcă să le facă rău este pedepsit cu moartea. Cei doi martori au puterea de a aduce secetă pe pământ, de a transforma apele în sânge și de a lovi pământul cu tot felul de calamități. Când își vor termina mărturia, fiara din Adânc (cea din Apocalipsa 13:8 – capul Imperiului Roman reînviat) îi va ucide. Trupurile lor moarte vor rămâne în piața cetății Ierusalimului timp de trei zile și jumătate. Oamenii nu vor permite ca aceștia să fie înmormântați și se vor bucura de moartea lor. Însă după cele trei zile și jumătate, Dumnezeu îi învie și îi ridică la cer, spre consternarea dușmanilor lor. Apoi, Ierusalimul este zguduit de un cutremur puternic care este soldat cu șapte mii de victime. Supraviețuitorii rămân îngroziți și Îl glorifică pe Dumnezeu, mai mult de frică decât din sinceritate. Lucrarea misionară a celor doi martori nu rămâne fără rod, căci o rămășiță din Israel va fi mântuită datorită mărturiei lor.

          Părerile sunt foarte împărțite în legătură cu identitatea celor doi martori. Cele mai puternice argumente sunt în favoarea lui Ilie și Enoh. Cel dintâi rod al învierii este Domnul Isus Hristos (1 Corinteni 15:20-23). Toți cei care sunt ai lui Isus Hristos vor învia și vor primi trupuri glorificate după modelul Mântuitorului. Așa cum afirmă apostolul Pavel, Isus Hristos are întâietatea în toate lucrurile (Coloseni 1:18). Nimeni nu poate fi glorificat înainte ca Isus Hristos să fie glorificat, căci Mântuitorul nostru este modelul după care vom fi glorificați. Pe de altă parte, profeții Ilie și Enoh nu au murit, deoarece au fost răpiți la cer de Dumnezeu (Geneza 5:24; 2 Împărați 2:1-14). Însă aceștia au nevoie să fie glorificați după modelul lui Isus Hristos. În plus, ei nu pot fi glorificați înaintea Mântuitorului nostru. De aceea, trebuie să se întoarcă pe pământ și să moară, ca să poată primi trupuri de slavă după modelul instaurat de Isus Hristos.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 12
Opțiuni