Apostolul Matei redă Discursul lui Isus Hristos de pe Muntele Măslinilor (Matei 24-25). Discursul este în întregime profetic și se referă la evenimente care au legătură cu Israel. Biserica nu se regăsește în profețiile din acest discurs, locul în care se desfășoară evenimentele descrise este Iudeea: „atunci cei care vor fi în Iudeea să fugă la munți” (Matei 24:16), „Rugați-vă ca fuga voastră să nu fie într-o zi de Sabat” (Matei 24:20).

          Apostolii doreau ca Isus Hristos să admire împreună cu ei frumusețea templului, deoarece erau preocupați de lucrurile trecătoare în locul celor eterne. Mântuitorul i-a avertizat însă că templul va fi atât de distrus, încât nu va mai rămâne nicio singură piatră deasupra alteia (Matei 24:1-2). Conducătorul roman, Titus, a încercat să salveze templul, după asediul romanilor asupra Ierusalimului, din anul 70. Însă soldații romani au incendiat clădirea, împlinind astfel profeția lui Isus Hristos. Când focul a topit ornamentele de aur, metalul topit s-a scurs printre pietre. Ca să ajungă la el, soldații au fost nevoiți să scoată pietrele una câte una, așa cum profețise Mântuitorul.

          Discipolii doreau să afle când va fi distrus templul și care va fi semnul venirii Mântuitorului și al sfârșitului epocii curente. Aceștia voiau să știe ce eveniment supranatural va preceda revenirea Sa pe pământ, pentru a-Și instaura regatul. Este de remarcat că apostolii se concentrau asupra epocii glorioase a lui Mesia pe pământ. Aceștia nu se gândeau la venirea lui Isus Hristos pentru biserică. Pentru ei, biserica era încă o taină nedescoperită. Însă apostolii așteptau venirea lui Isus Hristos cu putere și glorie, pentru a-și învinge dușmanii și a domni peste lume. În plus, ei nu vorbeau despre sfârșitul lumii (așa cum este tradus în versiunea KJV), ci despre sfârșitul epocii (termenul „aion”, din limba greacă).

          Evanghelistul Luca surprinde mai bine răspunsul lui Hristos la prima întrebare a ucenicilor (Luca 21:20-24). Hristos îi avertizează de nenorocirea care se va abate asupra Ierusalimului, când vor cădea sub ascuțișul sabiei și vor fi luați robi printre toate neamurile. Acest eveniment este semnalat de faptul că orașul va fi înconjurat de armatele romane. Creștinii din primul secol știau că trebuie să fugă la vederea acestui semn. Deși orice fugă era imposibilă, din cauza stării asediului, Cuvântul lui Dumnezeu nu s-a înșelat. Generalul roman Titus și-a retras, pentru scurt timp, armatele, dându-le ocazia credincioșilor să scape. Aceștia au fugit și s-au refugiat într-o localitate numită Pella, unde erau în siguranță. [1] După ce a fost reluat asediul, Israelul a fost judecat. Mulți evrei au fost uciși iar supraviețuitorii au fost duși în captivitate, în țări străine. Orașul Ierusalim este supus stăpânirii neamurilor, de la distrugerea sa până la împlinirea vremurilor neamurilor (a perioadei bisericii). Aceasta nu înseamnă că evreii nu l-au mai cucerit, pentru scurt timp, ci ne arată că Ierusalimul va fi supus mereu invaziilor păgâne, până va trece perioada neamurilor. Împăratul Iulian Apostatul (331-363) a încercat să infirme profeția Mântuitorului și i-a încurajat pe evrei să reconstruiască templul. Entuziasmați, aceștia s-au apucat serios de lucru. Însă au fost întrerupți de un cutremur și de flăcări de foc țâșnind din pământ, fiind nevoiți să abandoneze proiectul. [2]

          Apostolul Matei redă răspunsul lui Isus Hristos la celelalte întrebări ale ucenicilor, legat de semnele care vor precede venirea Mântuitorului pe pământ, pentru a-Și instaura regatul (Matei 24:4-44). Aceste versete descriu perioada de șapte ani de necaz, înainte de a doua venire a lui Isus Hristos. Primii trei ani și jumătate sunt surprinși în versetele 4-14. Ultimii trei ani și jumătate (Marea Strâmtorare) vor fi un timp de suferință fără precedent pentru locuitorii pământului.

          Multe dintre evenimentele din prima parte a necazului cel mare au existat, într-o oarecare măsură, în toată istoria omenirii: învățători și profeți falși, războaie și conflicte, foamete, molime, cutremure de pământ, persecuție religioasă. Dar în prima parte a necazului cel mare, aceste lucruri se vor intensifica. În contextul răspândirii fără precedent a răutății, sentimentele umane de afecțiune se vor întâlni tot mai rar. Mulți credincioși vor fi martirizați. Însă cei care rămân fermi și îndură persecuția fără să se lepede de credință, vor fi salvați la a doua venire a lui Hristos. În timpul acestei perioade, Evanghelia Regatului va fi proclamată în toată lumea, ca mărturie pentru toate națiunile. Cei care Îl primesc prin credință pe Isus Hristos, în timpul necazului cel mare, vor beneficia de binecuvântările domniei Sale milenare. Versetul 14 al acestui capitol este greșit interpretat de către cei care spun că Hristos nu S-ar putea întoarce în orice moment să-Și răpească biserica, deoarece unele triburi nu au auzit Evanghelia. Mântuitorul se referă la venirea Sa cu sfinții Săi (cu biserica), mai degrabă decât pentru sfinții Săi. Pe de altă parte, există o paralelă uimitoare între evenimentele enumerate în versetele 3-14 și cele din Apocalipsa 6:1-11: călărețul pe calb alb - mesia fals; călărețul pe cal roșu – război; călărețul pe cal negru – foamete; călărețul pe cal gălbui – molimă sau moarte; sufletele de sub altar – martirii din necazul cel mare. Tot astfel, evenimentele cosmice descrise în Apocalipsa 6:12-17 sunt corelate cu cele din Matei 24:19-29.

          Marea Strâmtorare debutează cu intrarea lui Anticrist în templul din Ierusalim (Matei 24:15; Daniel 9:27; Apocalipsa 13:15). Un idol va fi așezat în Locul Preasfânt. Tuturor oamenilor li se va porunci să se închine acestui idol abominabil. Cei care vor refuza vor fi pedepsiți cu moartea. Cei din Iudeea care nu vor să se închine acestui idol vor trebui să fugă în munți, deoarece ar putea fi depistați foarte ușor. Timpul pe care-l vor avea la dispoziție ca să fugă va fi foarte scurt. Nu vor mai avea timp nici ca să-și ia lucrurile personale. Credincioșii ar trebui să se roage ca această criză să nu vină iarna, când deplasările sunt mai dificile, și nici în zi de Sabat, când distanța pe care o pot parcurge este limitată de Lege (Exod 16:29). Această perioadă va fi mult mai dificilă decât toate perioadele de necaz din istoria omenirii (inchiziție, epidemii, progromuri, războaie, prigoană, foamete, genocide). Necazul va fi atât de intens, încât dacă zilele acelea nu ar fi scurtate, nimeni nu ar supraviețui. Durata Marii Strâmtorări nu va fi modificată, aceasta va rămâne de trei ani și jumătate. În schimb, Dumnezeu va reduce durata zilelor în chip miraculos, iar întunericul va veni mai repede decât de obicei. Cei care îl așteaptă pe Hristos cu sinceritate trebuie să fie atenți la mesia falși și la profeți falși, care pot apărea într-o astfel de atmosferă de criză. Mesia nu va reveni într-un loc secret. Venirea Lui va fi un eveniment public, universal și glorios. La încheierea acestei perioade de necaz se vor produce fenomene extraordinare în cer. Soarele se va întuneca și, prin urmare, luna nu-și va mai da lumina (căci aceasta doar reflectă lumina soarelui). Stelele vor cădea din cer iar planetele vor fi deviate de pe orbitele lor. Atunci va veni Fiul Omului. Prima Sa venire a fost însoțită de un semn pe cer, steaua de la Răsărit. Poate că tot o stea miraculoasă va anunța și a doua Sa venire. Indiferent care va fi semnul Fiului Omului, acesta va fi văzut de toți. Toate triburile pământului (inclusiv cei din Israel) vor jeli, din cauză că L-au respins (Zaharia 12:10; Matei 24:30). Îl vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu o mare glorie. Când va coborî El, Își va trimite îngerii pe pământ, ca să-i adune pe aleșii săi, cei credincioși din poporul Israel – rămășița, în țara Palestinei. Aceștia vor veni de pe tot pământul să-L salute pe Mesia și să se bucure de domnia Sa glorioasă.

          Pilda smochinului este relevantă pentru înțelegerea vremurilor pe care le trăim (Matei 24:32-35). Când ramurile smochinului devin verzi și fragede, vara se apropie. În Biblie, smochinul reprezintă națiunea Israel (Matei 21:18-21). Timp de sute de ani, poporul Israel nu a avut patrie, guvern, templu sau preoți. Evreii au fost împrăștiați în toată lumea. Însă în anul 1948, Israelul a devenit o națiune cu un teritoriu și cu un guvern. În plan spiritual, națiunea este tot sterilă, pentru că poporul este necredincios și nu aduce roade pentru Dumnezeu. Dar în plan național, putem afirma că ramurile sale sunt verzi și fragede. Formarea Israelului ca națiune ne arată că vremea Strâmtorării se apropie. În aceste condiții, răpirea bisericii (1 Tesaloniceni 4:13-18), care are loc înainte de necazul cel mare, este și mai aproape de noi. Mântuitorul mai afirmă că nu va trece această generație până când nu se vor întâmpla aceste lucruri. Dar Isus Hristos nu s-a referit la oamenii care trăiau pe vremea când El a făcut aceste profeții, căci toți au murit înainte de împlinirea profețiilor. Unii cercetători consideră că generația care vede începutul acestor lucruri va vedea și sfârșitul lor. Cu alte cuvinte, aceiași oameni care văd ridicarea Israelului ca națiune (începutul Strâmtorării) Îl vor vedea pe Domnul Isus venind pe norii cerului ca să domnească. Alți cercetători susțin că generația ar trebui înțeleasă ca rasă sau neam. Aceasta este o traducere mai corectă a termenului din limba greacă (Matei 12:45; 23:35-36). Cel mai probabil, Isus Hristos a prezis că neamul evreiesc va supraviețui ca să fie martor al împlinirii tuturor acestor lucruri. Într-adevăr, este un miracol al istoriei faptul că evreii continuă să supraviețuiască, în ciuda persecuției atroce și a urii pe care o are o parte din lumea musulmană față de ei. Din punctul meu de vedere, această interpretare este cea mai apropiată de adevăr și se potrivește cel mai bine cu contextul.

          Ziua și ora exactă a venirii Domnului nu sunt cunoscute de nimeni, nici măcar de îngerii din cer. Cei care vor trăi înainte de revenirea lui Hristos pot cunoaște anul, dacă numără trei ani și jumătate după ce va fi ridicat chipul idolului în templul din Ierusalim (Daniel 7:25; 9:27; 12:7, Apocalipsa 11:2-3; 12:14; 13:5). Dar în acele zile, oamenii vor fi nepăsători, ca în zilele lui Noe. Deși au fost avertizați că va veni potopul, oamenii din vremea lui Noe au trăit ca și când nu s-ar întâmpla nimic. La fel va fi și la revenirea Domnului. Doar cei care sunt în Isus Hristos, arca salvării, vor fi scăpați. Cei răi vor fi luați ca să fie judecați, iar cei răscumpărați vor fi lăsați ca să intre în mileniu (Matei 24:40-41).

Bibliografie:

[1] Christian Truth Magazine, noiembrie 1962, p. 303

[2] Edward Gibbon, The Decline and Fall of the Roman Empire, II: 95-101