(10) Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa (Filadelfia)
Autor: Mureșan Cătălin  |  Album: Misterele Apocalipsei  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 27/08/2026
    12345678910 0/10 X
(10) Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa (Filadelfia)

          Attalus al II-lea, regele Pergamului, a fost frate cu Eumenes, regele Lidiei. Între ei au existat câteva războaie, dar în cele din urmă cei doi fraţi s-au împăcat. Lui Attalus al II-lea i s-a dat numele de Philadelphus, care înseamnă în limba greacă „dragoste de frate”. Acesta a construit un oraş şi l-a numit Filadelfia, în amintirea dragostei lor frăţeşti pe care nici chiar cele mai cumplite războaie nu au reuşit să o distrugă.

          Zona în care se afla orașul Filadelfia era plină de tulburări seismice. Strabon, un mare geograf al Antichității, a spus că Filadelfia era cetatea marilor cutremure. Aceste cutremure au zguduit orașul timp de douăzeci de ani. Când se declanşa câte un cutremur, locuitorii cetăţii erau îngroziţi, până când treptat au început să se obişnuiască cu ele şi să le întâmpine cu curaj. Spre deosebire de aceste cutremure care veneau în lanţ, în anul 17 s-a produs cel mai mare cutremur, care a distrus Filadelfia complet. Atunci s-au prăbuşit Sardesul şi încă zece cetăţi. Cu ajutorul cezarului Tiberius și a Romei, cetatea Filadelfia a fost reconstruită în întregime. Isus Hristos i-a spus bisericii din Filadelfia că pe cei biruitori îi va face ca pe niște stâlpi în Templul lui Dumnezeu, de unde nu vor mai ieşi afară. Hristos a vorbit pe fondul marelui cutremur de pământ din anul 17, care a distrus orașul. Credincioşii din Filadelfia au înţeles aceste cuvinte ale lui Isus Hristos, deoarece aveau încă în memorie amintirea cumplitului cutremur. În veșnicie nu va exista un templu fizic, deoarece Dumnezeu Tatăl și Mântuitorul vor lua locul templului. La cutremur, numai stâlpii cei mai solizi au rămas în picioare. Tot astfel, Isus Hristos le-a spus celor din Filadelfia că vor avea parte de siguranță veșnică în lumea viitoare și de onoarea de a fi lângă El o veșnicie, dacă Îi vor rămâne credincioși. Biserica din Filadelfia nu a fost amenințată doar de cutremure de pământ, ci trebuia să îndure și persecuția.

          În Filadelfia și în alte cetăţi din Asia Mică se obişnuia să se scrie pe stâlpii din interiorul templelor numele unor persoane care erau onorate. Pe fondul acestui obicei, Fiul lui Dumnezeu le-a spus creştinilor din Filadelfia că le va acorda cea mai mare cinste în Ierusalimul ceresc, dacă Îi vor rămâne fideli până la final, în ciuda tuturor greutăţilor. Învingătorii vor avea trei nume: numele lui Dumnezeu, numele Noului Ierusalim care se coboară din cer de la Dumnezeu și numele nou al Domnului Isus. Astfel, aceștia vor fi identificați ca aparținându-I lui Dumnezeu. Când Mântuitorul le-a promis biruitorilor din Filadelfia că nu vor mai ieşi afară din templu, El le-a garantat fericirea veşnică în prezenţa lui Dumnezeu, unde nu vor mai fi ameninţaţi de nimic. Într-adevăr, oamenilor le-a fost frică să locuiască în orașul Filadelfia după cutremur. Unii dintre ei au preferat să stea mai degrabă pe câmp decât în cetate. Aceștia erau pregătiți oricând să-şi părăsească locuinţele, în cazul unui cutremur. Mântuitorul le-a prezentat credincioşilor din Filadelfia contrastul dintre cetatea lor vremelnică, ameninţată mereu de cutremure şi Ierusalimul ceresc. Apoi le-a promis că nu-și vor pierde niciodată locul în această cetate divină.

          Am văzut că orașul Filadelfia era construit pe marginea unui platou format din lava şi cenuşa unui vulcan mare, care a erupt de mai multe ori. Solul din jurul Filadelfiei era foarte fertil și bun pentru agricultură, datorită acestui vulcan care a erupt în repetate rânduri. Astfel, Filadelfia era o regiune viticolă renumită, unde creşteau multe soiuri de struguri. Vinul produs aici concura cu succes cu orice alt vin din Imperiul Roman. Zeul principal al cetății era Dionysos, fiul lui Zeus. Dionysos era zeul fructelor şi, mai ales, al viţei de vie, al vinului şi al petrecerilor. Preoţii lui Dionysos organizau în cinstea acestui zeu diverse serbări la care luau parte mulțimi mari de oameni. La aceste festivale, zeul Dionysos era sărbătorit cu cântece, dansuri, beții și uneori chiar și cu tot felul de orgii.

          Isus Hristos se prezintă bisericii ca fiind Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide și nimeni nu va închide, Cel ce închide și nimeni nu va deschide. El vrea să transmită că deține controlul asupra tuturor lucrurilor. Ușa deschisă pe care sinagoga evreiască și religiile păgâne nu au putut să o închidă este ocazia dată de Dumnezeu de a-L predica pe Isus Hristos tuturor celor dispuși să asculte. Cheia lui David este o aluzie la suveranitatea absolută a lui Dumnezeu de a deschide și de a închide diverse uși (Isaia 22:21-22). Biserica din Filadelfia a primit doar cuvinte de laudă de la Mântuitorul nostru. Aceștia au făcut multe fapte bune și au avut credință în Dumnezeu, chiar dacă nu dispuneau de putere socială sau politică. Ei nu L-au renegat pe Isus Hristos. De aceea, Mântuitorul le va pune înainte o ușă deschisă de oportunități (pentru vestirea Evangheliei), pe care nimeni nu va putea s-o închidă. Acei evrei care li se împotriviseră cu înverșunare vor fi umiliți în fața acestor credincioși simpli. Deși evreii susțineau că sunt poporul ales al lui Dumnezeu, în realitate aceștia nu erau decât o sinagogă a lui Satan. Isus Hristos îi va forța să admită că adevăratul popor al lui Dumnezeu sunt tocmai acei creștini pe care ei îi disprețuiau. Deoarece credincioșii din Filadelfia au păstrat adevărul lui Dumnezeu în inimile lor și au trăit o viață de creștini autentici, aceștia vor fi scutiți de ceasul încercării, care va veni peste toți cei ce locuiesc pe pământ (care se simt ca acasă pe pământ, care au inima legată de acest pământ). Din punct de vedere profetic, Hristos îi promite bisericii că o va scăpa de necazul cel mare, fiind răpiți la cer înainte de perioada Strâmtorării. În final, Isus Hristos le recomandă să-și păstreze toate lucrurile bune pe care le-au acumulat, din punct de vedere spiritual, ca să nu-și piardă răsplata.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 18
Opțiuni