Trebuie să deosebim textele care trebuie interpretate literal de pasajele pentru care înțelesul simbolic este mai potrivit. De regulă, atunci când un text biblic are sens din punct de vedere literal și nu produce inconsecvențe, nu îl vom interpreta simbolic. Însă când facem această distincție, trebuie să ținem cont și de celelalte principii amintite în acest capitol. Dacă un termen are sens doar interpretat simbolic, atât în contextul lui restrâns cât și în cel extins, atunci vom alege acest înțeles. Apoi, când analizăm semnificația pasajelor biblice, trebuie să ținem cont că Biblia face uz de anumite procedee literare, precum comparații, metafore sau personificări. Biblia conține mai multe genuri literare: narațiuni, texte poetice, secvențe profetice, epistole. De aceea, Biblia trebuie citită în lumina tipului de literatură pe care îl folosește. Genul literar utilizat într-un text ar trebui să influențeze modul în care interpretăm acel pasaj. Dacă însă ignorăm acest aspect fundamental, putem comite erori de interpretare în cazul unor pasaje biblice mai dificile. Este adevărat că orice reguli de interpretare care pot fi aplicate unui text implică o doză de subiectivism. Însă decizia că un text biblic trebuie interpretat simbolic nu este mai subiectivă decât aceea că interpretarea literală este mai potrivită. De asemenea, putem învăța să recunoaștem ce fel de literatură citim și putem analiza apoi textul în lumina genului literar identificat. Dar rezultatele obținute trebuie să fie în armonie cu celelalte principii de interpretare amintite în aceste articole. În continuare, voi prezenta modul greșit în care unele grupări religioase analizează anumite pasaje biblice în legătură cu divinitatea lui Isus Hristos, încălcând flagrant mai multe principii de interpretare și ignorând procedeele literare amintite anterior în acest pasaj.

          Anumite grupări religioase susțin că Isus Hristos este o ființă creată de Dumnezeu Tatăl. Dar dacă Acesta ar avea un început, El nu ar fi decât o simplă creatură, din aceeași categorie cu Diavolul, ceilalți îngeri și întreaga omenire. Adepții acestei teorii aduc mai multe argumente pentru a-și susține poziția, punând laolaltă câteva texte din diferite cărți ale Bibliei. Ei susțin că Isus Hristos este Începutul zidirii lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:14), Cel Întâi Născut din toată zidirea (Coloseni 1:15). Întrucât Isus Hristos a fost făcut de Dumnezeu înțelepciune pentru noi (1 Corinteni 1:30), ei afirmă că înțelepciunea despre care vorbește Solomon, în Proverbe 8:22-30, Îl reprezintă pe El. Iar înțelepciunea este cea dintâi dintre lucrările făcute de Dumnezeu (Proverbe 8:21-22). Așadar, Isus Hristos este o ființă creată.

          Pasajele dificile se interpretează în lumina celor clare. Am vorbit despre tema divinității lui Isus Hristos într-un articol separat, unde am expus o mulțime de argumente biblice, logice și morale în favoarea poziției prezentate. Dincolo de acest fapt, nu pot să nu remarc câteva principii greșite de interpretare a Bibliei, în abordarea prezentată mai sus. În primul rând, nu putem să ne construim o doctrină din câteva versete biblice adunate la întâmplare, fără să cercetăm ce spune întreaga Biblie despre acest subiect. Apoi, versetele neclare trebuie analizate în lumina contextului și a temei prezentate în pasajul respectiv. Nu trebuie ignorate nici scrierile în limbile originale și nici multiplele înțelesuri pe care le poate avea un termen în versiunea originală.

          Înțelepciunea nu a fost creată de Dumnezeu, deoarece este unul din atributele pe care Acesta le posedă din eternitate. Dacă a existat un moment în care Dumnezeu a creat înțelepciunea, înseamnă că a existat o eternitate în care El a fost lipsit de înțelepciune, întrucât Dumnezeu este o Ființă eternă. Dar această descriere nu se potrivește cu modul în care se prezintă Dumnezeul Bibliei, care este omniscient prin definiție. În plus, cei mai mulți cercetători ai Bibliei sunt de acord că termenul ebraic „qanah”, folosit în Proverbe 8:22, trebuie tradus cu sensul de „a poseda” și nu cu cel de „a crea, a face”.

          Sintagma „Începutul zidirii lui Dumnezeu” nu susține că Isus Hristos a fost prima persoană creată. Mai degrabă, putem înțelege că El a început toată creația, fiind la originea tuturor lucrurilor. Acest aspect este confirmat de Biblie în mai multe rânduri (Ioan 1:3, Coloseni 1:16-17). Deci această expresie nu afirmă că Isus Hristos are vreun început, deoarece în aceeași carte, două capitole mai devreme, ni se spune că El este Începutul (Apocalipsa 1:17). De remarcat că expresia de „întâi născut” are mai multe înțelesuri în Biblie. Sensul literal al acesteia este utilizat în Luca 2:7, când se afirmă că Domnul Isus a fost primul copil născut de Maria. În alte locuri din Biblie, acest termen este folosit cu sensuri figurate. În Exod 4:22 se afirmă că Israel este fiul lui Dumnezeu, întâiul Lui născut. Însă acest verset nu face referire la o naștere reală, ci la locul distinct pe care națiunea Israel îl ocupă în planurile pe care le are Dumnezeu cu omenirea. În Psalmul 89:27, Dumnezeu ne revelează că îl va face pe David întâiul Său născut, așezându-l mai presus de toți regii pământului. David a fost, de fapt, cel mai mic fiu al tatălui său, Iese. Dar Dumnezeu a decis să-i acorde privilegiile unui întâi născut de neam împărătesc. Sintagma „întâiul născut” are același sens și în Coloseni 1:15. Isus Hristos nu este Întâiul născut din toată creația lui Dumnezeu (Întâiul creat – pentru această sintagmă, Pavel ar fi folosit termenul grecesc „protoktisis”), ci Întâiul născut peste toată creația (Pavel utilizează termenul grecesc „prototokos” pentru această sintagmă). Expresia aceasta nu face referire la actul creației, ci ne arată că Isus Hristos are supremație peste toată creația, fiind Fiul lui Dumnezeu din eternitate și având o relație eternă cu Tatăl.

          Interpretarea literală a textului din Proverbe 8:22-30 este problematică și cauzează inconsistențe. Textul nu vorbește despre Persoana lui Isus Hristos, ci este doar o personificare a înțelepciunii lui Dumnezeu. Mai corect este să spunem că Isus Hristos are din eternitate această înțelepciune, în același fel în care Dumnezeu Tatăl o are. Cei care susțin că înțelepciunea prezentată de Solomon se referă la Persoana lui Isus Hristos trebuie să explice de ce pronumele și limbajul utilizat în Proverbe fac referire la genul feminin (termenul ebraic folosit pentru înțelepciune, „chokhmah”, are gen feminin). Nu cred că Isus Hristos este de gen feminin în esența Sa și nici nu consider că are vreun corespondent de natură feminină, în ceruri. Interpretarea simbolică este mult mai potrivită pentru acest text. Pasajul începe printr-o personificare. Personificarea este o figură de stil prin care li se atribuie calități umane unor lucruri abstracte. Deci Solomon ia un atribut impersonal al lui Dumnezeu, înțelepciunea, și îl personifică. Acest procedeu literar este frecvent întâlnit în literatura poetică, deci și în textele biblice care se încadrează în acest gen literar. Alte pasaje biblice afirmă că păcatul pândește la ușă (Geneza 4:7), că bunătatea și credincioșia se întâlnesc (Psalmul 85:10a), că dreptatea și pacea se sărută (Psalmul 85:10b). Mai mult, în Iacov 1:15, ni se spune că pofta, când zămislește, dă naștere păcatului. Iar Zaharia 5:6-8 personifică nelegiuirea poporului printr-o femeie care stă în mijlocul unui vas de cereale. Același Solomon ne prezintă nebunia printr-o femeie gălăgioasă, proastă, care nu știe nimic (Proverbe 9:13-18). Toate aceste texte utilizează personificări și nu pot fi interpretate literal. Revenind la înțelepciune, aceasta constituie principalul subiect al primelor nouă capitole din Proverbele lui Solomon. Pe tot parcursul acestor capitole, acest atribut abstract al lui Dumnezeu este personificat printr-o femeie care le dă sfaturi celor neascultători (Proverbe 1:20-33), care poate fi îmbrățișată (Proverbe 4:8-9) și considerată ca o soră (Proverbe 7:4), care își zidește o casă și îi invită pe oameni la ospăț (Proverbe 9:1-5). Cu siguranță că înțelepciunea nu este, în mod literal, o asemenea femeie. Cu atât mai puțin putem să interpretăm că ea Îl reprezintă pe Isus Hristos. Înțelepciunea este o calitate a lui Dumnezeu. Scopul lui Solomon este să preamărească acest atribut divin. Pentru a ilustra intențiile sale, el folosește aceste personificări. Se observă că Proverbe 8 este o odă adusă la adresa înțelepciunii divine, după cum 1 Corinteni 13 reprezintă un elogiu adus dragostei divine. Tot astfel, Evrei 11 este tot o odă în cinstea credinței. Aceste texte preamăresc anumite caracteristici ale lui Dumnezeu: înțelepciunea, credința, dragostea. Oda, elegia și imnul sunt printre cele mai frumoase genuri literare, prezente și în unele dintre cele mai înălțătoare pasaje ale Bibliei.