Nici o profeție nu se tâlcuiește singură (2 Petru 1:20 21). Dacă dorim să aflăm ce spune Biblia despre un subiect, trebuie să cercetăm toate referințele către acel subiect. Nu putem stabili doctrine biblice dintr-un singur verset. Pasajele dificile se interpretează în lumina pasajelor clare și nu invers. Pentru a ilustra acest principiu de interpretare a Bibliei, voi vorbi despre automutilare și despre slujirea femeilor în biserică.

          Isus Hristos ne vorbește despre un sens mai adânc al preacurviei. El afirmă că, dacă mâna sau ochiul nostru ne determină să păcătuim, ar trebui să renunțăm la aceste părți, căci este mai bine să fie distrus un singur mădular, decât să fie aruncat tot trupul în gheenă. Și este mai bine să intrăm în rai doar cu un ochi, decât să mergem în iad cu toate mădularele (Matei 5:27-30,18:9; Marcu 9:43-47). Ne lovim de multe probleme, dacă dorim să interpretăm literal aceste texte. Mântuitorul nu vrea să sugereze că unii creștini vor avea mădulare amputate în viața de dincolo de moarte. Nu există însă nici măcar o îndoială că trupul glorificat primit la înviere va fi întreg și perfect. Dar cea mai revoltătoare interpretare a acestui text este aceea că noi trebuie să ne automutilăm, atunci când trupul nostru ne ispitește să păcătuim. Isus Hristos vrea doar să sublinieze că ar fi de preferat să ne pierdem un mădular care ne duce în păcat, decât să ne pierdem sufletul pentru eternitate. Din fericire însă, nu este necesar să ne automutilăm atunci când păcătuim. Duhul Sfânt ne dă putere să biruim păcatele din viața noastră. Credincioșii nu mai sunt robi ai păcatului și au alte mijloace să lupte cu ispitele (Efeseni 6:12-18), însă nicidecum nu trebuie să practice automutilarea sau penitențele fizice.

          Slujirea femeilor în biserică este un subiect foarte controversat. Apostolul Pavel afirmă că femeile trebuie să tacă în adunări și că este rușine pentru ele să vorbească în public (1 Corinteni 14:34-35). În altă parte, tot Pavel susține că femeia trebuie să învețe în tăcere, cu toată supunerea și că nu are voie să-i învețe pe alții. Deci femeia nu trebuie să se ridice mai presus de bărbat, ci să stea în tăcere (1 Timotei 2:11-12). Interpretarea generală a acestor versete este următoarea: pentru o femeie este rușinos să vorbească în biserică. Femeilor nu li s-a dat o lucrare publică, în plenul bisericii, dar ele au primit multe alte lucrări valoroase. Lor le-a fost încredințată lucrarea extrem de importantă de a veghea asupra căminului, rolul lor fiind cel de supunere față de bărbat.

          Având în vedere aceste lucruri, nu am înțeles de ce, în multe locuri, o femeie poate cânta în public, dar nu poate predica. Și prin cântare poți să dai învățătură, să zidești, să te ridici mai presus de bărbat. Deseori, persoanele care ajung să cânte în public, soliști sau soliste, consideră că au o anumită prestanță, un statut special și că sunt mai relevante decât ne arată realitatea. Practic, Diavolul poate înșela aceste persoane, încurajându-le să-și formeze o părere mai înaltă despre ele decât este cazul. Bineînțeles, aceleași tentații sunt prezente și la persoanele care predică sau la cele care fac orice altă lucrare publică. Nedumerirea mea este pe ce criterii s-au separat aceste lucrări publice, dacă s-a ajuns ca femeile să poată lua parte la unele dintre ele, dar la altele nicidecum. Bănuiesc că este vorba despre contextul social și de anumite obiceiuri care țin de cultura noastră. Aceste criterii au însă puțină relevanță biblică.

          Legat de slujirea femeilor, învățătura agreată de aripa tradițională a bisericii nu este cea mai apropiată de adevăr. Dar dacă interpretăm singular textele respective, dacă le scoatem din contextul spiritual al bisericii din Corint, dacă ignorăm și celelalte texte biblice care ne vorbesc despre slujire, putem ajunge la asemenea concluzii pripite. Oare ce a dorit Pavel să le spună femeilor din biserica din Corint? Pavel le menționează pe femei în capitolele șapte și unsprezece ale cărții. Se pare că unele femei cauzau probleme în biserică, se considerau foarte spirituale și nu-și mai onorau îndatoririle față de soții lor. În acest context, apostolul Pavel dorește să pună la punct asemenea devieri comportamentale. El vorbește despre rolul femeii în familie, în primul rând, și apoi în biserică, în al doilea rând. Deci apostolul le cere să tacă în adunare tuturor femeilor care nu se supun bărbaților lor. Așadar, cât timp femeia este supusă soțului ei, respectând ordinea stabilită de Dumnezeu la creație, cât timp își cunoaște locul în familie, ea va avea un loc și în slujirea din biserică, după darul pe care l-a primit. Nu cred că are cineva îndrăzneala să afirme că 1 Corinteni 12 sau Efeseni 4 sunt scrise doar pentru bărbați. Isus Hristos poate să cheme în slujire pe cine dorește, indiferent de sex. La fel, Duhul Sfânt dă daruri după cum dorește și nu ține cont de  asemenea criterii omenești.

          Chiar și în Vechiul Testament, într-o cultură care afirma inferioritatea femeii, Dumnezeu a trimis o pe Debora să proorocească unei națiuni întregi și să judece un întreg popor (Judecători 4:4-5). Isus Hristos ne învață că femeile au aceeași valoare ca și bărbații și că Dumnezeu le poate folosi la fel de mult precum pe bărbați. Deși bărbatul are autoritate, aceasta nu presupune o superioritate în calitate sau natură. Tot astfel, și Dumnezeu Tatăl are autoritate între Persoanele din Ființa Divină, însă cele trei Persoane au aceeași calitate și aceeași natură divină.

          În primul secol, mărturia femeii nu avea valoare și nu era valabilă în cadrul unui tribunal. Dar Fondatorul Erei Noi, Isus Hristos Însuși, a schimbat radical lucrurile. Dacă citim adânc Cuvântul lui Dumnezeu putem observa că Mântuitorul le-a dat prima dată femeilor vestea învierii Sale și li s-a arătat înainte să-L vadă ucenicii. Mai mult, femeile au fost primele care au mărturisit despre învierea lui Isus Hristos. Mântuitorul lumii a reabilitat credibilitatea femeilor, asociind mărturia lor cu cel mai mare eveniment din istoria omenirii. Poate că și curajul lor de a se exprima în unele situații dificile este tot o binecuvântare care derivă din curajul pe care l-au avut anumite femei care au rămas lângă Isus Hristos până la sfârșit, spre deosebire de majoritatea ucenicilor, care au fugit speriați. Așadar, în fiecare duminică, noi sărbătorim învierea lui Isus Hristos și avem onoarea să le avem cu noi la închinare pe urmașele primelor martore ale acestui act măreț. Cine înțelege aceste adevăruri adânci pe care noi toți le-am primit de la Mântuitorul nostru va fi mai fericit în viață.

          Binecuvântările care sunt asociate cu onoarea primei mărturii a celui mai măreț eveniment sunt nenumărate, atât în familie cât și în biserică. Într-adevăr, atât de mare este contribuția spirituală a femeilor în biserica lui Isus Hristos, încât nu poate cuantificată. Prin urmare, pe paginile Bibliei și în istoria bisericii găsim exemple de femei care fac tot felul de slujbe publice (Faptele Apostolilor 21:8-9 - fiicele lui Filip evanghelistul proorocesc). Tot astfel, femeile din tribul Auca au fost chemate la slujba de evangheliste pentru a pune temelia bisericii lui Isus Hristos în mijlocul unui trib păgân. Iar Elisabeth Elliot și Rachel Saint s-au întors în mijlocul tribului care le-au ucis soții și le-au lăsat copiii orfani, pentru a le vesti Evanghelia și iertarea pe care doar Mântuitorul nostru le-o putea acorda.