Ne putem întreba de ce nu s-a îngrijit Dumnezeu de păstrarea exemplarelor originale, măcar în cazul Noului Testament. Într-un fel, este foarte bine că Dumnezeu n-a făcut asta. Având în vedere la câte icoane și moaște s-a închinat și se mai închină o parte din biserica tradițională, nu știm ce s-ar întâmpla dacă cineva ar declara și ar demonstra că posedă originalele. Probabil că mulți oameni ar venera aceste manuscrise, în loc să le studieze și să le aplice în viețile lor. Așa cum unii oameni o tratează pe fecioara Maria ca făcând parte din „Sfânta Pătrime” (căci o consideră la același nivel cu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt), s-ar găsi suficiente persoane care să facă la fel și cu Biblia. Însă Dumnezeu nu dorește ca cineva să fie glorificat înainte de El. Deci nici Cuvântul Lui nu trebuie să fie mai presus de Ființa Lui. Apoi, chiar dacă am avea manuscrisele originale, tot nu s-ar putea dovedi din punct de vedere științific că textul este inspirat divin.

          Principiul ineranței ne arată că Biblia este adevărată în toate lucrurile de care se ocupă. Apostolul Pavel afirmă că toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (2 Timotei 3:16). În majoritatea cazurilor, Biblia nu a fost dictată de Dumnezeu. Astfel, ea reprezintă atât Cuvântul lui Dumnezeu, cât și cuvintele oamenilor. Fără a-și încălca personalitatea, autorii au scris, în funcție de vocabularul și capacitățile de care au dispus. Dar la final, Dumnezeu a putut spune că rezultatul este mulțumitor și că reprezintă exact ceea ce ar fi dorit El să se scrie. Și atunci când Dumnezeu a vestit diferite lucruri prin prooroci, El nu le-a încălcat acestora personalitatea. Dumnezeu comunica prin vise sau viziuni, iar proorocul folosea propriile lui cuvinte pentru a descrie viziunea. În acest sens, există o mare diferență între vocabularul bogat al profetului Isaia și cuvintele simple ale profetului Amos, care era agricultor. În Noul Testament, Marcu se remarcă printr-o gramatică mai precară. Aceste aspecte nu afectează însă caracterul inspirat al textului biblic. Noi ar trebui să ne ocupăm de ceea ce este produsul și nu de modul în care ne este comunicat.

          Există unele diferențe între relatările autorilor Evangheliilor. Unii oameni se grăbesc să afirme că acestea reprezintă discrepanțe, fără să cunoască stilul de scriere din Antichitate (câteva dintre aceste presupuse discrepanțe au fost analizate în articolul „Evangheliile și stilul documentelor scrise în Antichitate”). Pentru mine însă, diferențele dintre relatările autorilor Evangheliilor reprezintă o dovadă că ei nu au complotat când le-au scris. Indiferent de stilurile diferite în care sunt scrise Evangheliile, mesajul central al acestora este același: Isus Hristos a făcut minuni și a vindecat oameni, a declarat că El este Mântuitorul lumii și Fiul lui Dumnezeu, a iertat păcatele, și-a profețit propria moarte și înviere, a murit pe cruce pentru păcatele omenirii și a înviat din morți.

          Este remarcabil faptul că autorii Noului Testament nu și-au propus să scrie exact 27 de cărți care să fie recunoscute ulterior ca fiind parte a Scripturilor (chiar dacă aceștia erau conștienți că scrierile lor au autoritate divină). În mod clar, Dumnezeu acționa din spatele cortinei. Pentru mine, acesta este un miracol mai mare decât să avem o Biblie care ar coborî din cer. Cărțile Bibliei sunt un produs colectiv al mai multor autori pe care ceilalți oameni l-au adoptat recunoscând că mai există un autor în culise, adică Dumnezeu. Când a scris cea de-a doua Epistolă a sa, apostolul Petru a adus în discuție termenul de Scripturi, referindu-se la Epistolele lui Pavel (2 Petru 3:15-16).

          Când vorbesc despre ineranță, mulți creștini au o atitudine greșită. Ei idolatrizează Scriptura, o ridică pe un piedestal și pretind că aceasta este dictată de Dumnezeu, până la ultimă virgulă. Și mai afirmă, în mod gratuit, că acest lucru nu este discutabil. Prin această atitudine, ei îi invită pe necreștini s-o doboare de pe acel piedestal imaginar. Ca urmare, unii oameni o aruncă la gunoi atunci când găsesc o problemă din categoria celor ridicate de Ehrman. Biblia însă trebuie să fie cercetată riguros, deoarece se pretinde a fi un document istoric. Multe alte religii nu au nicio legătură cu istoria. Însă, așa cum afirmă și cercetătorul Daniel B. Wallace, Biblia pretinde mai mult și de aceea trebuie să-i punem întrebări mai dificile. Nu cred că Isus Hristos este deranjat de acest lucru, ba chiar ne încurajează să procedăm astfel. Noi ar trebui să tratăm Biblia ca pe oricare altă carte, tocmai pentru a demonstra că ea nu este o carte obișnuită.