Unii cercetători sunt de părere că Ehrman a avut interese ascunse și că, în mod intenționat, s-a folosit de talentul său pentru a scrie o poveste credibilă, cu scopul de a defăima creștinismul. Pe de altă parte, și cercetătorii care pledează în favoarea credibilității Noului Testament ar putea fi acuzați de părtinire. Este cert că fiecare dintre noi interpretăm un text pornind de la un set de prejudecăți. Ar fi de dorit ca noi să ne analizăm prejudecățile, pentru că altfel riscăm să ni le alimentăm.

          Opinia mea este că Ehrman, în lucrarea „Misquoting Jesus”, în care el aduce cele mai interesante argumente împotriva creștinismului, și-a alimentat prejudecățile. Lucrarea lui este interesantă și manipulatoare, în egală măsură. În primul rând, chiar titlul cărții este impropriu, întrucât lucrarea nu aduce argumente în legătură cu citarea greșită a cuvintelor lui Isus. Apoi, el doar a informat opinia publică despre problemele din critica textuală de care se știa de câteva secole, prezentându-le de parcă abia acum s-ar fi descoperit. Afirmații de genul: „Nu avem originalele! Nu avem decât copii pline de erori, iar marea majoritate a acestora datează din perioade aflate la secole distanță de scrierea originalelor și diferă, bineînțeles, de ele în mii de feluri” au scopul de a oferi adevăruri parțiale și generale, care reprezintă o bună rețetă pentru manipularea audienței. Dacă analizăm modul în care s-a transmis Noul Testament, comparativ cu toate celelalte opere din Antichitate, a căror credibilitate nu este pusă la îndoială, devine evident că Ehrman exagerează și dezinformează, căci el ne oferă doar niște păreri personale folosind date incomplete.

          Având în vedere mărimea Noului Testament, multitudinea manuscriselor, numărul mare de citări din partea părinților bisericii, metodele prin care se copiau manuscrisele, dar și modul în care se numără variantele textuale, puteau exista zeci sau sute de milioane de asemenea variante. Numărul de două sute de mii, care pare foarte mare la prima vedere, se dovedește a fi mic, dacă analizăm problema în detaliu.

          Bart Ehrman nu a dovedit, în lucrarea lui, că vreo doctrină de bază a bisericii este pusă în pericol. Chiar la începutul secolului al optsprezecelea, s-a afirmat că nicio variantă textuală credibilă nu a modificat vreo doctrină cardinală sau esențială a creștinismului.

          Daniel B. Wallace, un cercetător de același calibru ca și Ehrman, are o cu totul altă părere despre manuscrisele biblice. Pentru el, este remarcabilă monotonia de a analiza șiruri întregi de manuscrise care efectiv nu se schimbă. Iar când există diferențe, acestea sunt foarte minore sau chiar nesemnificative. Marele apologet și teolog Norman Geisler, autorul a zeci de cărți în care apără creștinismul, are aceeași părere despre manuscrisele biblice precum Wallace. El afirmă că variantele Noului Testament sunt mult mai de calitate decât orice alte lucrări pe care le avem din Antichitate. Geisler consideră că dovezile în favoarea integrității Noului Testament sunt mai presus de orice îndoială. În final, Bruce M. Metzger, unul dintre cei mai mari specialiști de critică textuală din generația sa, are aceeași opinie cu Geisler și Wallace.